Parteneriate educaționale între România și Republica Moldova
-
28 Septembrie 2016 21:16
Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație (CIAD) și Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară din Arad au lansat pe 28 septembrie prima etapă a programului ,,Parteneriate educaționale în Republica Moldova”.
O secvență a proiectului urmează să se desfășoare pe parcursul lunii octombrie, sub genericul „Perspective europene în educație”, la Arad, cu implicarea Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” din Chișinău și Liceu Mihai Eminescu” din Leova. Organizatorii anunță că primele acțiuni din proiect au în vedere familiarizarea elevilor și profesorilor din cele două licee de peste Prut cu mediul preuniversitar, academic și cultural din România, implicit cu ceea ce reprezintă modelul educațional din cadrul Uniunii Europene.
,,Delegațiile care ne vor vizita orașul și liceul vor putea vedea aspecte interesante legate de procesul educațional, dar vor fi implicate și în activitățile extracurriculare din Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad. Ne dorim să realizăm activități comune în care să implicăm elevi și profesori de la cele două licee prestigioase din Republica Moldova”, a declarat profesor dr. Anca Stoenescu, coordonatorul proiectului.
,,Ne bucurăm că prin intermediul Centrului Interregional de Advocacy și Diplomație am putut facilita aceste înfrățiri între licee de pe ambele maluri ale Prutului, ceea ce va genera cu siguranță numeroase proiecte și acțiuni comune prin care elevii din Republica Moldova să cunoască mai bine România și modelul educațional din Uniunea Europeană”, a declarat dr. Antoniu Martin, președinte pentru România al CIAD.
Sursa: infoprut.ro