Parlamentul se întrunește în ședință
-
03 Noiembrie 2016 07:37
Parlamentul Republicii Moldova se va întruni în ședință în plen pe 3 și 4 noiembrie. Decizia a fost luată la ședința de miercuri, 2 noiembrie, a Biroului Permanent al Legislativului.
Pe ordinea de zi a ședințelor se regăsesc proiectele de modificare a legilor cu privire la frontiera de stat, privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor la Banca de Economii. De asemenea, va fi pus în discuție proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de modificare nr.1 la Acordul de Împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova, dar și proiectul de modificare a legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
Săptămâna curentă în Parlament se va discuta și despre proiectul de modificare a hotărârii cu privire la aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Parlamentului și proiectul de lege cu privire la energetică.