Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe agendă – reducerea TVA pentru HoReCa

  • 23 Septembrie 2021 08:23
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe agendă – reducerea TVA pentru HoReCa

Deputații se vor întruni astăzi în ședință plenară, unde vor examina, în prima lectură, proiectul Codului transportului feroviar, precum și inițiativa legislativă privind crearea Autorității Feroviare. Proiectul ordinii de zi a ședinței a fost aprobat, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului, transmite IPN.

Ordinea de zi mai include proiectul de modificare a unor acte legislative, potrivit căruia la 1 octombrie urmează să intre în vigoare reducerea cotei TVA pentru HoReCa la 6%.

În prima lectură va fi examinat proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În conformitate cu acest document, angajaților transferați în alte funcții în urma reorganizării unor ministere li se va achita diferența de salarii.

Proiectele de lege pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova și pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, de asemenea, figurează pe ordina de zi a ședinței plenare de joi.

În lectura a doua va fi dezbătut proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare și Legii concurenței, prin care se instituie noi mecanisme de control și de sancționare a conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău