Parlamentul R.Moldova și Asociația Investitorilor din România vor stabili un parteneriat constant
-
22 Septembrie 2021 14:30
Parlamentul Republicii Moldova va avea un dialog mai strâns și un parteneriat constant cu mediul de afaceri din România prezent în țara noastră. Este una din concluziile întrevederii pe care Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba a avut-o cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România (AIR) în Republica Moldova.
Inițiativa are drept scop eliminarea barierelor existente în dezvoltarea afacerilor, armonizarea cadrului legislativ și normativ cu așteptările investitorilor și, respectiv, creșterea volumului de capital românesc și extern în economia țării noastre.
Reprezentanții AIR spun că pentru investitorii din România și din alte state ale UE sunt foarte importante garanțiile și acțiunile statului Republica Moldova privind protejarea investițiilor, combaterea corupției și a contrabandei, interpretarea univocă a legislației, condiții favorabile pentru dezvoltarea energiei regenerabile, dar și îmbunătățirea infrastructurii, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
Igor Grosu a salutat prezența activă a mediului de afaceri din România în Republica Moldova, menționând că problemele discutate astăzi vor fi abordate în detaliu pe platforma comisiei parlamentare de resort. ”Este important ca Moldova să se bucure de încrederea investitorilor. În acest sens avem nevoie de un cadru legal și instituțional transparent și previzibil, de aceea suntem foarte hotărâți în eforturile de combatere a corupției și de reformare a justiției. Să venim cu legi bune pentru ca investitorii să vrea să vină în țara noastră”, a declarat Igor Grosu.
”Ne dorim să convingem comunitatea de afaceri din România că Republica Moldova este o destinație pentru investiții”, a menționat Daniel-Vasile Nuțiu, președintele executiv al AIR, care a accentuat că asociația va manifesta deplina deschidere pentru dialog.
Asociația Investitorilor din România în Republica a fost creată și cu scopul de a constitui o platformă de dialog dintre autorități și investitorii din România pentru consolidarea mediului de afaceri.