Parlamentul polonez respinge interzicerea totală a avortului

  • 06 Octombrie 2016 22:53
Parlamentul polonez respinge interzicerea totală a avortului

Parlamentul polonez a respins joi, 6 octombrie, cu o largă majoritate de voturi proiectul de lege care prevede interzicerea totală a avortului, relatează AFP.

Textul de lege a fost respins de 352 de deputați ai majorității conservatoare și opoziției. Cincizeci și opt de deputați au votat pentru adoptarea acestuia, în timp ce alți 18 s-au abținut.

Acest vot are loc după manifestații de amploare ale femeilor care se opun proiectului de lege și care au reunit luni circa o sută de mii de persoane în întreaga țară, potrivit poliției.

Partidul de guvernământ Dreptate și Justiție (PiS), formațiune politică de orientare conservatoare și apropiată de Biserica Catolică, și-a retras în mod neașteptat sprijinul pentru propunerea de inițiativă cetățenească depusă de comitetul 'Stop Avortului', în cadrul unei ședințe parlamentare neprogramate miercuri seara, relatează Reuters.

'PiS continuă să sprijine protecția vieții', a declarat liderul formațiunii politice Jaroslaw Kaczynski în fața parlamentului. 'Și va continua să ia măsuri în acest sens, însă va fi o acțiune gândită', a mai spus el.

Mii de femei din Polonia îmbrăcate în negru au participat luni la manifestații sub sloganul 'grevă pentru femei', împotriva proiectului de lege care interzice practic avortul în această țară cu o legislație deja printre cele mai restrictive din Europa.

Conform proiectului de lege respins joi de parlament, avortul ar fi fost permis cu o singură excepție extremă — atunci când viața femeii însărcinate este în mare pericol, însă nu și — așa cum prevede legea în prezent — în caz de viol, incest sau probleme grave de sănătate ale mamei sau dacă examinarea prenatală indică o gravă patologie ireversibilă la embrion.

Versiunea proiectului de lege prevedea de asemenea o pedeapsă care poate ajunge la cinci ani de închisoare atât pentru medici și alte persoane care iau parte la un avort, cât și pentru paciente, însă permite judecătorului să renunțe la sancționarea acestora din urmă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău