Parlamentul Germaniei a ratificat protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la NATO

  • 08 Iulie 2022 13:57
Parlamentul Germaniei a ratificat protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la NATO

Protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au fost ratificate vineri de Parlamentul Germaniei, informează dpa, potrivit Agerpres.

Decizia a fost susținută de partidele care fac parte din coaliția de guvernare, dar și de Uniunea Creștin-Democrată din opoziție și chiar, parțial, de membri ai partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Doar membrii partidului de stânga Die Linke s-au opus în bloc.

„Astăzi, întărim valorile democratice ale NATO”, a declarat secretarul de stat al Ministerului de Externe german Tobias Lindner.

Marți, Canada a devenit prima țară din NATO care a ratificat protocoalele de aderare ale Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică, în aceeași zi în care cele două țări scandinave și cele 30 de națiuni membre au semnat respectivele documente care pavează calea spre extinderea NATO.

Finlanda și Suedia au finalizat luni discuțiile de aderare la sediul NATO din Bruxelles, așa cum au convenit liderii NATO săptămâna trecută în declarația finală a summitului lor de la Madrid. Ambele țări și-au confirmat în mod oficial dorința și capacitatea de a îndeplini obligațiile și angajamentele politice, juridice și militare pe care le presupune statutul de membru NATO.

Săptămâna trecută, la summitul de la Madrid, liderii aliați au convenit să invite Finlanda și Suedia să adere la NATO în urma acordului privind un memorandum trilateral între Turcia, Finlanda și Suedia.

Finlanda și Suedia au depus la 18 mai, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina și care pune în mișcare un proces de aderare așteptat să se deruleze rapid după soluționarea obiecțiilor Turciei. 

O aderare a Finlandei la NATO, țară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ar dubla granița comună dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă. De asemenea, accederea Finlandei și Suediei în NATO ar însemna că toate țările riverane la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, ar fi state aliate, la fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte și din Uniunea Europeană. Țările membre ale UE care nu au aderat la Alianța Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta și Suedia. Finlanda și Suedia sunt state partenere ale NATO și participă cu regularitate la reuniunile Alianței Nord-Atlantice la nivelul miniștrilor de externe și ai apărării, precum și la summit-urile șefilor de stat și de guvern. Semnarea protocolului de aderare între Alianță și cele două țări nordice trebuie ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău