Parlamentul găzduiește o expoziție vastă de enciclopedii

  • 23 Aprilie 2024 08:26
Parlamentul găzduiește o expoziție vastă de enciclopedii

Parlamentul găzduiește o expoziție de enciclopedii cu genericul „Cultura cunoașterii din enciclopedii”. Expoziția numără peste 100 de titluri de enciclopedii și se desfășoară în contextul Zilei internaționale a cărții și a drepturilor de autor, dar și al Zilei bibliotecarului, marcată anual la data de 23 aprilie. Evenimentul este organizat de Biblioteca Parlamentului Republicii Moldova în parteneriat cu Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

Potrivit Parlamentului, colecția de enciclopedii este din fondul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Acestea sunt destinate cititorilor de diferite vârste, incluzând perioade de la enciclopedii clasice precum Britannica (1768-2010), la ediții moderne, online. De asemenea, exponatele cuprind o diversitate de domenii, precum istorie, științe și tehnologie, literatură și arte, geografie și cultură, filosofie și religie, educație și psihologie, economie și societate, politică  și administrare, familie și sănătate. Un loc aparte în expoziție îl ocupă nișa de enciclopedii pentru copii, ce cuprinde enciclopedii generale, științifice, istorice, literare, despre natură și formele ei, elaborate pentru nivelul de înțelegere al copiilor.

Printre cărțile expuse se regăsesc: Enciclopedia oamenilor Moldovei, Enciclopedia Uniunii Europene, Enciclopedia localităților Republicii Moldova, Marea Enciclopedie a Cunoașterii, Patrimoniul Mondial UNESCO, Marea Carte a Personalităților, Enciclopedia Elevului, Enciclopedia Casei, 1000 de capodopere ale picturii europene, Marile Minuni ale Lumii, 1000 de sculpturi ale unor artiști de geniu, Mica enciclopedie de finanțe, monedă, asigurări ș.a. Printre exponate figurează și volumele din 1894 ale dicționarului etimologic al limbii române „Etymologicum Magnum Romaniae”, semnat de B.P. Hasdeu.

Elena Ungureanu, șefa Secției studii și cercetări de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, organizatoare a expoziției, a vorbit, la deschiderea evenimentului, despre rolul și importanța enciclopediilor, care reprezintă surse veridice și vaste de informare a populației. De asemenea, s-a făcut referință la cei mai cunoscuți enciclopediști, care și-au adus aportul la crearea enciclopediilor, precum Jean le Rond d’Alembert, Denis Diderot, Jimmy Wales, Larry Sanger, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Eugen Coșeriu, Vlad Pohilă.

Șefa Secției Resurse Informaționale din cadrul Secretariatului Parlamentului, Ala Marinescu, a exprimat mulțumiri pentru inițiativa Bibliotecii „B.P. Hasdeu” de a desfășura evenimentul, apreciind expoziția vastă și impunătoare de enciclopedii, utilă fiecărui cititor.

Expoziția va fi deschisă până pe 22 mai 2024. Poate fi vizitată zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00-17.00.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Nori împrăștiați
Umiditate:43 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
1
Wed
2

Ultimele știri

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi grațiat ilegal 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi grațiat ilegal 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Carburanții auto vor fi mai scumpi în acest weekend

Carburanții auto vor fi mai scumpi în acest weekend

Arhivă Radio Chișinău