Parlamentul European se va adresa Curții de Justiție a UE privind eliminarea obligativității vizelor SUA pentru România, Bulgaria, Croația și Cipru
-
04 Martie 2021 10:26
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a aprobat miercuri recomandarea Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) prin care legislativul european va introduce o acțiune la Curtea de Justiție a UE privind chestiunea obligativității vizelor pentru SUA care încă revin unor state membre ale UE, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro.
Potrivit sursei citate, Comisia JURI a discutat în această săptămână chestiunea reciprocității vizelor cu Statele Unite, în condițiile în care cetățenii din patru state membre ale Uniunii Europene (România, Bulgaria, Croația și Cipru) au nevoie de vize pentru a se deplasa în SUA.
Conform regulamentului de procedură al Parlamentului European, președintele instituției introduce o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în numele Parlamentului, în conformitate cu recomandarea comisiei competente pentru chestiuni juridice.
Președintele poate sesiza Parlamentul cu privire la decizia de menținere a acțiunii la începutul următoarei perioade de sesiune. În cazul în care Parlamentul se pronunță cu majoritatea voturilor exprimate împotriva acțiunii, președintele retrage acțiunea.
Într-o rezoluție adoptată în luna octombrie a anului trecut, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să pună capăt discriminării SUA privind obligativitatea vizelor pentru România, Bulgaria, Cipru și Croația.