Parlamentul European nu acordă veto actualizării testelor pentru emisiile auto

  • 03 Februarie 2016 19:44
Parlamentul European nu acordă veto actualizării testelor pentru emisiile auto

Eurodeputații reuniți în sesiune plenară, la Strasbourg, au respins miercuri, 3 februarie, o propunere de a da un veto planurilor de creștere temporară a limitelor de emisii NOx pentru motoarele diesel.

Propunerea a fost respinsă după ce Comisia Europeană a promis o clauză de reanalizare și a depus o propunere legislativă pe termen lung pentru actualizarea regimului de aprobare a mașinilor în UE, potrivit unui comunicat al biroului de presă al Parlamentului European.

Conform Comisiei Europene, relaxarea tranzitorie a limitelor este justificată de nevoia de a ține seama de necunoscutele tehnice ale utilizării noului echipament pentru sisteme portabile de măsurare a emisiilor (PEMS), precum și de 'limitele tehnice de a îmbunătăți în timp scurt performanța emisiilor în condiții reale a mașinilor diesel produse în prezent'.

Votul de miercuri din plenul PE îi va permite Comisiei Europene să avanseze cu al doilea pachet RDE. Comisia de mediu a Parlamentului European va susține o audiere publică privind procedura RDE la 23 februarie.


 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
32,92
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:3,2 m/s
Thu
28
Fri
25
Sat
21
Sun
19
Mon
22
Arhivă Radio Chișinău