Parlamentul European lansează o pagină web în cooperare cu legislativul ucrainean

  • 11 Martie 2022 16:05
Parlamentul European lansează o pagină web în cooperare cu legislativul ucrainean

Parlamentul European lansează o pagină web în cooperare cu legislativul ucrainean care prezintă modul în care UE a sprijinit Ucraina începând din 2014, informează vineri un comunicat al PE, citat de Agerpres.

Pagina web "UE este alături de Ucraina" ("The EU stands with Ukraine", în limbile engleză și ucraineană) creată de PE oferă ultimele știri, materiale video și podcasturi, precum și texte legislative și rezoluții, pentru a arăta modul în care UE ajută Ucraina. Conținut provenind de la Parlamentul ucrainean poate fi, de asemenea, partajat pe site.

În urma "Revoluției demnității" din 2014, PE s-a angajat într-un mod fără precedent în cooperarea cu Parlamentul din Ucraina (Verhovna Rada) în domeniul sprijinirii democrației, se precizează în comunicat. În cadrul unui memorandum de înțelegere, reînnoit în 2021 de președintele PE și de președintele Radei, au loc schimburi și dialoguri periodice, vizite de studiu și acțiuni de sprijin, precum și acțiuni de cooperare în domeniul IT, al securității cibernetice și al comunicării.

De-a lungul anilor, UE și PE s-au opus în mod constant agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Într-o rezoluție adoptată în decembrie 2021, eurodeputații au solicitat Rusiei să își retragă trupele care amenință Ucraina și au afirmat că orice agresiune a Moscovei trebuie să aibă un preț economic și politic ridicat.

Ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, UE a adoptat o gamă largă de sancțiuni care vor avea consecințe grave pentru Rusia. Parlamentul European a organizat o sesiune plenară extraordinară la 1 martie, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat eurodeputaților. PE și-a exprimat cu acest prilej sprijinul ferm pentru Ucraina și a solicitat măsuri suplimentare.

UE și Ucraina au deja în vigoare un acord de asociere (AA), precum și un acord de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DFCTA). Acordul a stabilit asocierea politică și integrarea economică între UE și Ucraina și a prevăzut accesul reciproc liber pe piață. Delegația Parlamentului la Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina menține, de asemenea, contacte periodice cu omologii din Verhovna Rada pentru a discuta punerea în aplicare a acordurilor de asociere și de liber schimb.

Există însă diverse inițiative ale UE menite să sprijine economia, tranziția verde și reformele din Ucraina. La 16 februarie 2022, eurodeputații au aprobat un împrumut macrofinanciar în valoare de 1.2 miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina să își acopere nevoile de finanțare externă în 2022.

În 2018, PE a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire lui Oleg Sențov, regizor și activist ucrainean pentru drepturile omului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău