Parlamentul European discută situația statului de drept și reforma sistemului judiciar din România
-
07 Februarie 2018 12:29
Parlamentul European discută miercuri, 7 februarie, situația statului de drept și reforma sistemului judiciar din România. La dezbaterea de la Strasbourg va fi prezent și ministrul român al Justiției, Tudorel Toader.
Ministrul justiției, Tudorel Toader, se așteaptă ca la dezbaterea din plenul Parlamentului European să se reia aspecte sensibile și care necesită clarificări în ceea ce privește conținutul proiectului pentru modificarea legilor justiției. El și-a exprimat convingerea că există dezinformări la nivel european privind legile justiției. Tudorel Toader a amintit că a avut o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu care a discutat despre parcursul și stadiul actual al legilor justiției, precum și despre modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.
Tudorel Toader: Cu domnul Timmermans am vorbit în loc de 30 de minute 70 de minute, a fost o discuțîe aplicată, a fost o discuție referitoare la legile justiției. Eu repet ce v-am spus dvs. de foarte, foarte multe ori, fiecare să se manifeste în limita competențelor pe care le are.
Ministrul justiției a avut o întrevedere și cu eurodeputați din grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților și a apreciat că aceștia au acordat atenție explicațiilor sale, ceea ce poate conduce la mai buna înțelegere a modificărilor aduse legilor justitiției. Ministrul Tudorel Toader a anunțat că va avea astăzi cinci întâlniri cu oficiali europeni la Strasbourg și va fi prezent la dezbaterea din plen privind România, chiar dacă nu va avea timp de vorbire alocat. El a precizat că va respecta agenda și procedura parlamentului.
Sursa: Rador