Parlamentul European cere să se renunțe la regula unanimității în adoptarea deciziilor la nivelul UE

  • 13 Februarie 2019 18:34
Parlamentul European cere să se renunțe la regula unanimității în adoptarea deciziilor la nivelul UE

Plenul Parlamentului European (PE) a adoptat miercuri, 13 februarie, la Strasbourg, o rezoluție care cere abandonarea regulii unanimității în favoarea celei a majorității calificate pentru adoptarea anumitor decizii europene, cum ar fi de pildă cele privind politica externă sau migrația, susținătorii rezoluției considerând că fiind astfel depășită opoziția unor state se va putea avansa mai rapid în aprofundarea proiectului european, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres.

Integrarea partenerilor europeni trebuie sporită pentru ca Uniunea Europeană să avanseze și să facă față provocărilor viitoare, se arată în rezoluția care a primit în plenul Parlamentului European 407 voturi pentru, 196 împotrivă și 41 de eurodeputați s-au abținut.

''Trebuie să depășim regula unanimității folosind clauzele-pasarelă ale Tratatului de la Lisabona sau reformând tratatele pentru a evita blocajele în politica externă, în cea fiscală, sau în alte domenii unde este nevoie'', a afirmat la o conferință de presă inițiatorul rezoluției, eurodeputatul socialist spaniol Ramon Jauregui.

Acesta s-a declarat încântat de faptul că blocul pro-european din PE a obținut adoptarea unei rezoluții care, afirmă el, evidențiază pericolul naționalismului și al retragerii atribuțiilor decizionale către statele naționale în defavoarea opțiunii integrării europene.

''Migrația, îmbătrânirea populației, terorismul, securitatea, schimbările climatice, euroscepticismul, intoleranța și xenofobia sunt câteva dintre marile provocări ale UE'', a mai spus eurodeputatul spaniol.

În chestiunea migrației, rezoluția pledează pentru instituirea unei politici de azil globale la nivelul UE, estimând că acesta este un mod de a combate discursurile eurosceptice.

În aceeași rezoluție se mai cere ca protecția mediului să devină o prioritate a UE și de asemenea să se avanseze către o uniune a piețelor de capital și să fie desăvârșită Uniunea Economică și Monetară.

Pe de altă parte, PE a reiterat miercuri că - deși componența acestui organism se va schimba după alegerile europene din luna mai - va respinge orice candidat la președinția Comisiei Europene care nu va fi capul de listă al unei grup politic din PE, în virtutea sistemului ''Spitzenkandidat''.

Mulți lideri europeni nu agreează acest sistem, ei considerând că șefii de stat sau de guvern (reuniți în Consiliul European) ar trebui să aibă libertatea de a-l propune pe viitorul șef al executivului european. Deși conform tratatului Consiliul European este cel care desemnează șeful Comisiei Europene, această decizie trebuie validată prin votul PE. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,06 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
11
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău