Parlamentul European cere noi sancțiuni împotriva Belarusului

  • 16 Martie 2023 08:50
Parlamentul European cere noi sancțiuni împotriva Belarusului

Parlamentul European a cerut miercuri, 15 martie, adoptarea de noi sancțiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukașenko pentru reprimarea opoziției din Belarus și pentru sprijinul acordat războiului declanșat de Rusia în Ucraina, relatează Agerpres.

 Într-o rezoluție adoptată cu o foarte largă majoritate (557 de voturi pentru, 25 împotrivă și 40 de abțineri), eurodeputații cer UE "să extindă și să întărească" sancțiunile împotriva responsabililor de represiunea împotriva opoziției.

Ei vor în special sancționarea judecătorilor, procurorilor, membrilor forțelor de ordine și responsabililor de închisori.

Ei denunță dorința regimului "de a reduce la tăcere vocile independente și de a suprima libertatea de expresie" prin noile condamnări aplicate la începutul lui martie militantului Ales Bialiațki, co-laureat al Premiul Nobel pentru Pace în 2022, și jurnalistului Andrzej Poczobut, ambii închiși în Belarus.

Eurodeputații deplâng de asemenea faptul că Belarusul nu figurează în a zecea serie de sancțiuni europene împotriva Rusiei. UE a sancționat în special mai multe companii iraniene acuzate că furnizează drone Moscovei.

Ei le cer țărilor din UE să le acorde "vize de urgență" apărătorilor drepturilor omului pentru a putea să părăsească țara.

De asemenea, Parlamentul European cere statelor membre să facă presiune asupra Comitetului Olimpic Internațional pentru a-l determina să revoce decizia de a le permite atleților belaruși să participe la Jocurile Olimpice de la Paris în 2024 deoarece "ea contravine izolării multiforme a Belarusului și ar fi utilizată de regim în scopuri propagandistice".

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău