Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea orei de vară

  • 26 Martie 2019 15:13
Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea orei de vară

Eurodeputații au votat marți, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021.

Un număr de 410 eurodeputați au votat pentru propunere, 192 împotrivă și 51 s-au abținut.

În conformitate cu o propunere adoptată la începutul acestei luni și de Comisia pentru transport și turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunța la practica de a-și schimba ora de două ori pe an și vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să mențină permanent ora de vară.

Conform proiectului de rezoluție, țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, țările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcționarea pieței unice.

Această coordonare înseamnă practic ca toate părțile să-și depășească problemele în domenii precum orarul zborurilor și al altor mijloace de transport. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

 

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, în urma căruia măsura s-a bucurat de un sprijin copleșitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunțării la schimbările orare.

Inițial, Comisia a dorit să impună la renunțarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistență din partea unora dintre statele membre.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău