Parlamentul este convocat într-o ședință solemnă consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției

  • 26 Iulie 2024 14:06
Parlamentul este convocat într-o ședință solemnă consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției

Parlamentul se va convoca în ședință solemnă dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției. Decizia de convocare a sesiunii speciale a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului, iar evenimentul va avea loc luni, 29 iulie, începând cu ora 11:00.

Ședința solemnă va reuni actuali și foști deputați, foști președinți de țară și de Parlament, foști președinți ai Curții Constituționale, membri ai Comisiei și grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Constituției Republicii Moldova, care au fost implicați direct în elaborarea Legii Supreme a statului. La ședința solemnă moderată de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, mai sunt așteptați Prim-ministrul țării, Dorin Recean, senatori din România, membri ai Curții Constituționale, ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiului Superior al Procurorilor, conducători ai instituțiilor și autorităților de stat, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în țara noastră și ai mediului academic.

Tot luni, începând cu ora 14:00, se va desfășura Conferința practico-științifică „Constituția Republicii Moldova la 30 de ani și integrarea europeană”, care va fi moderată de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, și de omologul său din Senatul României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș. Conferința va reuni în jur de 100 de participanți – deputați, senatori din România, reprezentanți ai mediului academic, care vor prezenta lucrări despre investigații științifice în domeniul dreptului constituțional și aspecte ale integrării europene. Lucrările prezentate vor fi incluse în culegerea de lucrări a Conferinței.

De asemenea, în aceste zile, Parlamentul găzduiește o expoziție tematică dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, care conține peste 150 de publicații selectate din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Bibliotecii și arhivei Parlamentului, care valorifică Legea Supremă a statului – Constituția.

Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea Supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare la 27 august 1994.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
29,26
Nori împrăștiați
Umiditate:48 %
Vint:3,82 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
23
Sun
25
Mon
28

Ultimele știri

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Expert, despre reținerea ofițerului FSB la Chișinău: Serviciile rusești încearcă să urmărească schimbările din regiunea transnistreană, inclusiv relațiile acesteia cu Chișinăul

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

„Investițiile din primul proiect au ajutat producătorii să se modernizeze și să intre pe piețe noi de export”. Guvernul aprobă negocierile pentru împrumutul de la BEI pentru proiectul „Livada Moldovei II”

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Centenarul Aviației Civile în R. Moldova. Emisiune filatelică comună România-R. Moldova și marșul factorilor poștali marchează primul serviciu poștal pe ruta București-Chișinău (Video)

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Alexandru Munteanu va participa la Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei. „Pentru noi, reconstrucția Ucrainei înseamnă și dezvoltarea infrastructurii regionale”

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

GALERIE FOTO | 100 de ani de aviație civilă în R. Moldova. Cristian-Leon Țurcanu: „Este un moment de recunoaștere a activității profesioniștilor din domeniu de pe cele două maluri ale Prutului”

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

Arhivă Radio Chișinău