Parlamentul a votat în prima lectură limitarea imunității deputaților

  • 30 Martie 2017 15:05
Parlamentul a votat în prima lectură limitarea imunității deputaților

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Constituției care prevede limitarea imunității deputaților. Inițiativa legislativă, elaborată de deputații democrați, nu a fost susținută de aleșii socialiști, comuniști, dar și de unii deputați neafiliați, care susțin că prin acest proiect se atentează la independența deputaților.

Potrivit proiectului de lege, din Constituție urmează a fi exclus alineatul trei din articolul 70 care prevede că „Deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa”.  Totuși, deputaților le rămân garanțiile constituționale conform cărora ei nu pot fi persecutați sau trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Proiectul de lege a fost votat în primă lectură de către majoritatea deputaților prezenți.

Unul dintre autorii proiectului, deputatul Sergiu Sârbu susține că imunitatea nu trebuie să fie o piedică în fața realizării actului de justiție și nici să influențeze negativ, cu bună știință, aplicarea principiilor democratice într-un stat de drept.

Eliminarea imunității nu va duce la limitarea independenței deputatului și nu va afecta dreptul acestuia la libertatea opiniei și a votului, care este prevăzută în legea supremă a țării. Deputatul nu va putea fi tras la răspundere penală, civilă sau contravențională pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în executarea mandatului”.

Inițiativa nu a fost susținută de deputații socialiști. Potrivit lor, limitarea imunității parlamentare ar fi o amenințare la adresa pluralismului politic.  Deputatul socialist, Vasile Bolea.

„Excluderea imunității parlamentare ar însemna o amenințare directă la adresa opoziției parlamentare și a pluralismului politic în general. Pentru ce se face acest lucru? Pentru a intimida și pentru a pune sub călcâi o instituție întreagă cum este Parlamentul Republicii Moldova”.

Nici deputații comuniști nu au votat proiectul de lege. În opinia lor ar fi fost mai logic ca această inițiativă legislativă să vină din partea opoziției și nu a majorității parlamentare și au calificat proiectul de lege drept unul prematur.

Proiectul de lege a fost votat de deputații democrați, liberali și cei liberal-democrați. Deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc, a spus că inițiativa este una grăbită, însă fracțiunea pe care o reprezintă a votat proiectul pentru a demonstra că parlamentarii PLDM nu au de ce se teme. Partidul Liberal a votat proiectul cu o condiție. În cazul în care instanțele de judecată achită parlamentarul învinuit, atunci anchetatorul, procurorul va ispăși pedeapsa pe care i-a incriminat-o deputatului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:2,06 m/s
Mon
-2
Tue
-2
Wed
-1
Thu
-1
Fri
-2
Arhivă Radio Chișinău