Parlamentul a votat în lectura a II-a o serie de amendamente la Codul Audiovizualului

  • 30 Martie 2017 18:31
0%
00:00:00
00:00:00

Parlamentul a votat în a doua lectură o serie de amendamente la Codul Audiovizualului. Una dintre propunerile de modificare va obliga posturile de radio și TV să difuzeze cel puțin 30% de produs autohton între orele 06.00 și 24.00, timpul de difuzare nefiind în prezent specificat.

De asemenea, sunt majorate amenzile pe care ar urma să le achite radiodifuzorii, dar este introdus un termen de prescripție de 6 luni, după care sancțiunile aplicate se vor anula. 

Potrivit proiectului, cel puțin 6 ore din produsul autohton la posturile de radio și de televiziune vor fi difuzate în orele de maximă audiență, iar cel puțin 4 dintre aceste trebuie să fie în limba română. În opinia directoarei Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, această nouă limitare ar putea pune în pericol existența unor radiodifuzori care, în prezent, sunt puși în condiții inegale pe piața media din Republica Moldova.

„Nu excludem că o parte din mass-media nu se vor putea conforma noilor prevederi și ar putea fi puse în situația să falimenteze. Și întrebarea e la ce conținut, la ce produs autohton vor avea acces cetățenii din Republica Moldova? La produs fabricat într-un singur studiou și care este plasat la mai multe televiziuni? Astfel de modificări ar fi fost binevenite dacă mediul în care actualmente activează radiodifuzorii nu ar fi fost atât de ostil pentru unii și atât de prietenos pentru alții”, a declarat Nadine Gogu.

Nadine Gogu a mai amintit că în Parlament se află proiectul noului Cod al Audiovizualului, votat în prima lectură, dar că deputații evit să îl adopte și preferă să îl modifice pe cel existent.

„Este o nouă ”cârpitură”. Fac lucrul acesta cu regularitate. Înțelegem că nu există niciun interes, pentru că nu vor o nouă lege, le este mai convenabil să vii cu amendamente, este mai ușor să introduci anumite lucruri care nu ar trece într-o nouă lege”, a declarat Nadine Gogu.

Proiectul votat în Parlament mai prevede majorarea amenzilor pentru radiodifuzori. Dacă acum amenda maximă este de 5400 de lei, atunci autorii propun amenzi care pornesc de la 5000 de lei și ajung până la 30 000 de lei. Cea mai dură sancțiune rămâne retragerea licenței de emisie și este aplicată în cazul unor abateri grave și repetate. De asemenea, se păstrează caracterul gradual de aplicare a sancțiunilor, iar în cazul în care un post de radio sau televiziune nu va admite, timp de 6 luni, o încălcare repetată a prevederilor Codului Audiovizualului pentru care a fost sancționat, ele se vor anula.

Proiectul mai obligă CCA să selecteze, o dată la 5 ani, în urma unui concurs internațional, a unei companii pentru măsurarea audienței posturilor de radio și de televiziune aflate sub jurisdicția Republicii Moldova.

Totodată autorii proiectului au retras prevederile ce obligau radiodifuzorii să retransmită emisiuni doar din țările care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău