Parlamentul a ratificat două acorduri de împrumut în cadrul ședinței plenare de astăzi

  • 09 Noiembrie 2023 13:51
Parlamentul a ratificat două acorduri de împrumut în cadrul ședinței plenare de astăzi

Un împrumut în valoare de 40 de milioane de euro va fi folosit pentru reforma sectorului energetic, iar altul de 86 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Bălți, transmite Radio Chișinău.

Deputații au votat și un proiect ce presupune digitalizarea buletinelor de identitate, permiselor de conducere, precum și a certificatelor de înmatriculare a automobilelor. Totodată, în prima lectură, a fost aprobată o nouă lege cu privire la drepturile copilului.

În debutul ședinței, opoziția din blocul comunist-socialist a venit cu mai multe propuneri. Grigore Novac a cerut audierea conducerii Consiliului Audiovizualului și a furnizorului public național de servicii media audiovizuale, compania Teleradio-Moldova pentru faptul că unor concurenți electorali li s-a interzis să vorbească în limba rusă în timpul dezbaterilor.

„Lucru care într-o societate democratică și multietnică este inadmisibil”, a declarat deputatul Grigore Novac.

Inițiativa sa nu a întrunit numărul necesar de voturi. Colegul său de fracțiune a cerut audierea conducerii Comisiei Electorale Centrale pentru a aborda raportul cu privire la încălcările constatate de misiunea OSCE în timpul campaniei electorale. Propunerea, la fel, nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.

Raportul care a stabilit următoarele încălcări – utilizarea resurselor administrative de către unii concurenți electorali, transferul de imagine de către conducerea unor autorități de stat în favoarea unui concurent electoral local, acordarea indemnizațiilor unice și majorarea salariilor pentru unele categorii de angajați din sectorul public în perioada electorală”, a declarat deputatul Vlad Bătrîncea.

În ședința de astăzi, deputații au ratificat un acord de împrumut, în valoare de 40 de milioane de euro, oferit de Agenția Franceză de Dezvoltare. Împrumutul, care va fi utilizat, pentru reformarea sectorului energetic, potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, va fi condiționat de realizarea a patru acțiuni.

„Trei dintre acestea țin de alinierea legislației în domeniul energetic la directivele UE și sunt deja realizate. Cea de-a patra acțiune se referă la construcția liniei electrice Chișinău-Vulcănești, fiind realizată în proporție de 17%”, a declarat ministrul Finanțelor.

De asemenea, Parlamentul a ratificat ratificarea acordului de împrumut oferit de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construcția Spitalului Regional Bălți. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a subliniat că spitalul va dispune de un număr total de 340 de paturi în regim de spitalizare și de 78 paturi în regim ambulatoriu.

Acordul prevede acordarea unui împrumut Guvernului Republicii Moldova în valoare de 86 milioane de euro. Costul total al proiectului este estimat la 108 milioane de euro, iar contribuția Guvernului se estimează la 21 milioane de euro”, a subliniat Ala Nimerenco, ministra Sănătății.

Înaltul oficial a precizat că Ministerul Sănătății se află în discuții cu partenerii internaționali pentru ca această contribuție de 21 milioane de euro să fie scoasă de pe umerii Guvernului.

Tot astăzi, deputații au votat, în prima lectură, o lege nouă privind drepturile copilului, racordată la prevederile Convenției ONU. De asemenea, parlamentarii au aprobat un proiect ce presupune digitalizarea buletinelor de identitate, permiselor de conducere, precum și a certificatelor de înmatriculare a automobilelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:0,51 m/s
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău