Parlamentul a organizat o nouă rundă de dezbateri pe marginea proiectului de modificare a sistemului electoral

  • 30 Iunie 2017 22:57
0%
00:00:00
00:00:00

Parlamentul a organizat vineri, 30 iunie, o nouă rundă de dezbateri pe marginea proiectului de schimbare a sistemului electoral. În cadrul dezbaterii privind introducerea sistemului mixt de vot s-a discutat despre principalele recomandări din avizul Comisiei de la Veneția referitoare la modalitatea de organizare a alegerilor în circumscripțiile uninominale. Principala recomandare, cea de a renunța la modificarea sistemului de vot, este în continuare ignorată de autorități. 

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a moderat dezbaterea de vineri, 30 iunie, a trecut în revistă recomandările Comisiei de la Veneția și a promis că acestea vor fi luate în considerare la votarea proiectului în lectura a doua în Legislativ.

Comisia de la Veneția, însă, atrăgea atenția în avizul său că nu există un consens larg în societate și tocmai de asta nu recomandă schimbarea sistemului de vot. În acest context, Andrian Candu și-a reiterat punctul de vedere precum că în societatea moldovenească nu ar fi posibil un consens larg.

„Aceasta e o chestiune generală, ca dezbaterile pe proiect să fie cât mai largi, cu participarea părților relevante, ceea ce și facem, de fapt astăzi. Este nevoie de un consens larg. Este nevoie de un consens larg între părțile relevante. Am discutat destul despre existența consensului larg: consens sau consens super-larg sau unanimitate”, a constatat Andrian Candu.

De la dezbateri au lipsit reprezentanții Partidul Acțiune și Solidaritate, principala formațiune politică a opoziției extraparlamentare, precum și mai multe organizații non-guvernamentale care s-au manifestat critic față de această inițiativă.

Potrivit președintei PAS, Maia Sandu, actuala putere doar ar mima dezbaterile, pentru a se legitima în fața partenerilor externi, în realitate ignorând recomandarea de bază a Comisiei de la Veneția de a nu schimba sistemul electoral.

„Ei spun că noi ne temem de schimbare. Noi ne temem că nu va fi nicio schimbare. Noi ne temem că hoții vor continua să guverneze această țară. Noi nu vom participa la dezbaterile anunțate de guvernare. Comisia de la Veneția a scris clar că mai întâi trebuie obținut consens pe sistem, după care se pot discuta detaliile. Guvernarea face lucrurile invers”, a declarat Maia Sandu.

Mai multe organizații ale societății civile au declinat invitația de a participa la dezbaterea organizată de Parlament. Reprezentanții lor au amintit despre declarațiile liderilor Partidului Democrat care au spus că sistemul electoral mixt va fi votat în pofida mai multor critici, inclusiv ale Comisiei de la Veneția.

Inițial, Partidul Democrat a propus sistemul de vot uninominal, dar în cadrul dezbaterilor în Parlament proiectul PD a fost comasat cu cel al Partidului Socialiștilor, care prevede un sistem electoral mixt. În avizul Comisiei de la Veneția se arată că trecerea la sistemul mixt comportă riscuri de corupere a viitorilor deputați și că nu este recomandată schimbarea sistemului de vot.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău