Parlamentul a găzduit studenți de la USM pentru un exercițiu de simulare a traducerii simultane
-
05 Octombrie 14:00

Peste 50 de studenți ai Universității de Stat din Moldova, specialitățile traducere și interpretare, au participat la un exercițiu de simulare a traducerii simultane desfășurat la Parlament.
Fiecare participant a primit textul unui discurs în limbile română și engleză și au avut sarcina de a traduce aceste texte în timp real, folosind cabinele de traducere.
De asemenea studenții, împreună cu profesorii lor, au avut ocazia să discute cu traducătorii și redactorii din Secretariatul Parlamentului.
Funcționarii le-au împărtășit studenților din experiența lor profesională, prezentând atât provocările, cât și beneficiile muncii de interpret și redactor. De asemenea, aceștia au subliniat modul în care traducerea contribuie la asigurarea transparenței instituției legislative și la accesul cetățenilor la informații clare și corecte, se menționează într-un comunicat al Legislativului.
Evenimentul a fost organizat tradițional în contextul Zilei europene a limbilor și Zilei traducătorului. Acestea sunt marcate anual la 26 și, respectiv, 30 septembrie și au ca scop promovarea diversității lingvistice, încurajarea învățării limbilor străine, precum și evidențierea importanței și a rolului meseriei de traducător și a multilingvismului.