Parlamentul a aprobat, în lectură finală, instituirea moratoriului

  • 04 Martie 2016 19:01
Parlamentul a aprobat, în lectură finală, instituirea moratoriului

Parlamentul a aprobat astăzi, în lectură finală, proiectul Guvernului privind instituirea unui moratoriu asupra oricărui control exercitat de organele statului pentru o perioadă de 3 luni.

Prin această lege se stabilește moratoriul asupra controalelor efectuate la sediile întreprinderilor și instituțiilor, deoarece, în opinia autorilor, acest tip de control, în cele mai dese cazuri, duce la sistarea completă sau temporară a activității agenților economici.  După intrarea în vigoare a legii, vor fi oprite și controalele deja inițiate. În același timp, nu se suspendă controlul documentar, acesta urmând a fi realizat conform prevederilor legilor speciale, prin furnizarea de informații, prezentarea dărilor de seamă, a rapoartelor, etc.

De asemenea, proiectul discutat astăzi, nu afectează controalele ce urmează a fi efectuate în cadrul procedurilor penale, a celor realizate de Banca Națională, controalele inițiate la cererea persoanelor fizice și juridice care solicită eliberarea sau prelungirea documentelor permisive sau cele inițiate la cererea consumatorilor de către organele abilitate cu funcții de protecție a acestora.

Proiectul însă a provocat dezbateri. Liderul PCRM Vladimir Voronin consideră că astfel vor fi protejate anumite companii.

Pe e altă parte, președintele comisiei parlamentare de profil, Ștefan Creangă, a amintit că într-un mod similar a procedat acum câțiva ani și guvernarea comunistă.

Moratoriul a fost instituit pe o perioadă de trei luni, cu posibilitatea ca acesta să poată fi prelungit de către guvern.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
31,63
Cer fragmentat
Umiditate:26 %
Vint:4,19 m/s
Thu
25
Fri
24
Sat
22
Sun
23
Mon
24
Arhivă Radio Chișinău