Parlamentarii estonieni se pregătesc să condamne interpretarea rusească a celui de-al Doilea Război Mondial
-
31 Ianuarie 2020 10:50
73 de deputați estonieni din Riigikogu, parlamentul unicameral de la Tallinn, au semnat o declarație politică în care condamnă tentativele Rusiei de a interpreta în folos propriu istoria celui de-al Doilea Război Mondial - transmite ERR, postul public de televiziune din Estonia, citând un anunț făcut de președintele Comisiei parlamentare pentru afaceri externe, Marko Mihkelson.
"Proiectul declarației noastre a fost semnat de 73 de deputați reprezentând toate cele cinci partide parlamentare. În acest sens, mă bucur că există un consens pe această temă" - a menționat Mihkelson.
Următorul pas, potrivit deputatului, este examinarea proiectului în Comisia pentru afaceri externe din Riigikogu, care se va reuni în acest sens, cel mai probabil, pe data de 11 februarie. "În calitate de reprezentant al inițiatorilor acestei declarații, vreau să-i invit la dezbateri nu doar pe angajații din diplomație și din ministerul educației, ci și pe cei din Institutul Memoriei, pentru ca discuția pe marginea acestui subiect să fie mai consistentă. Votul asupra acestui document în sala mare a Riigikogu va avea loc, cel mai probabil, cu ocazia următoarei aniversări a independenței Republicii Estonia, pe 19 sau 20 februarie" - a declarat deputatul Marko Mihkelson.
ERR precizează că, pentru ca declarația să poată fi adoptată este suficient să fie citită în parlamentul estonian.
Sursa: Rador