Parlamentarii britanici au respins din nou variante mai puțin dure ale retragerii din UE
-
02 Aprilie 2019 08:08
Parlamentarii britanici au votat luni împotriva celor patru opțiuni alternative la acordul privind Brexitul negociat de premierul Theresa May, într-o nouă rundă de voturi, relatează Agerpres.
După ce au respins de trei ori acordul negociat de premier cu Bruxelles-ul, iar săptămâna trecută, în prima rundă de voturi orientative, au acordat un vot negativ celor opt propuneri parlamentare alternative menite să scoată din impas procesul de retragere din UE în care se află Regatul Unit, aleșii britanici au respins luni cele patru noi variante ale inițiativelor parlamentare care propuneau o retragere din UE cu consecințe mai puțin dure.
Așa cum se prezintă scenariul în acest moment, Marea Britanie va părăsi UE pe 12 aprilie, la ora 22:00 GMT, în cazul în care premierul May nu reușește, între timp, să propună o opțiune viabilă.
Sursa: Agerpres