Parcursul european al Rep.Moldova, determinat de viitorul Parlament European. Nicolae Negru: „Sunt mai importante ca niciodată aceste alegeri europene”

  • 03 Iunie 14:00
Parcursul european al Rep.Moldova, determinat de viitorul Parlament European. Nicolae Negru: „Sunt mai importante ca niciodată aceste alegeri europene”

Miza alegerilor europene din acest an pentru destinul Rep. Moldova este mai importantă ca niciodată, în contextul deschiderii negocierilor de aderare. Totodată, viitorul Parlament European poate decide asupra evoluției războiului din Ucraina, de care depinde și soarta R. Moldova, spun analiștii, transmite Radio Chișinău.

Este important ca în Parlamentul European să fie aleși deputați care susțin extinderea Uniunii Europene și nu reprezentanți din partide extremiste, rusofile, care se pronunță împotriva integrării unor noi țări, inclusiv Rep. Moldova. Totodată, este important ca la Bruxelles să ajungă deputați care să acorde sprijinul necesar Ucrainei să învingă în războiul de agresiune al Rusiei, susține analistul Nicolae Negru.

”Sunt mai importante ca niciodată aceste alegeri europene. Dacă ajung forțe pestrițe sau dacă ponderea acestor forțe eurosceptice, pro-ruse, va fi mare, atunci activitatea Parlamentului European va fi afectată. De asemenea, poate chiar mai important este aspectul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Parlamentul European poate sprijini sau privi cu indiferență la ceea ce se întâmplă în Ucraina iar asta ne poate afecta în mod direct pentru că dacă armata ucraineană rezistă, atunci destinul nostru, dacă putem spune așa, este protejat”, a declarat Negru.

Pericolul pentru viitorul Rep. Moldova inclusiv soarta războiului din Ucraina, reprezentat de forțele extremiste, xenofobe, unele dintre care se situează de partea regimului lui Putin, a fost subliniat și de către expertul WatchDog, Andrei Curararu:

”Participarea cetățenilor din Rep. Moldova cu dublă cetățenie, care după declarațiile oficiale variază între un milion și un milion jumătate, poate influența alegerea unor eurooptimiști care vor ca UE să crească și, concret, ca Moldova să devină membru al Uniunii Europene. În ceea ce privește războiul din Ucraina, ar putea fi un risc legat de partidele de extremă dreaptă, de multe ori direct sau indirect legate de partide care susțin o apropiere mai mare de regimul lui Putin. Or aici este important să se mențină această stabilitate în Parlamentul European, care ar însemna o susținere necondiționată a Ucrainei.”

Amintim că cetățenii Rep. Moldova care dețin cetățenia României, dar și a altui stat membru al Uniunii Europene, pot participa la alegerile europene.

Cetățenii din Rep. Moldova care dețin și cetățenia României sunt invitați să își aleagă 33 de membri din România în Parlamentul European, scrutinul fiind organizat în R. Moldova pe 9 iunie.  În Rep. Moldova vor fi deschise la aceste alegeri 52 de secții de votare, dintre care 13 în Chișinău, a comunicat Ambasada României la Chișinău.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:4,12 m/s
Wed
17
Thu
18
Fri
20
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău