Paradoxul celor mai sărace țări. Se confruntă simultan cu problema obezității, dar și cu malnutriția
-
16 Decembrie 2019 10:54
O treime din cele mai sărace țări ale lumii se confruntă cu două probleme aparent paradoxale. Înregistrează atât un nivel ridicat al obezității, cât și cu o rată îngrijorătoare a malnutriției, potrivit BBC, citat de Mediafax.
Se pare că dezechilibrul e cauzat de accesibilitatea produselor alimentare ultraprocesate, precum și de sedentarismul oamenilor. Autorii studiului care are în vedere situația solicită schimbări în „sistemul alimentar modern”, mai ales în țările din Africa și Asia, care sunt cele mai afectate, notează sursa citată.
Studiul estimează că, la nivel mondial, aproximatix 2,3 miliarde de oameni sunt supraponderali, în timp ce peste 150 de milioane de copii au probleme de dezvoltare. Nutriția defectuoasă face ravagii în întreaga lume, indiferent de media veniturilor, dar în cele mai sărace zone există o dublă amenințare, atât a obezității, cât și a malnutriției.
În cifre, aproximativ 20% dintre oameni sunt supraponderali, iar 30% dintre copiii mai mici de patru ani nu se dezvoltă corespunzător. Comunitățile pot fi afectate simultan și de obezitate și de malnutriție, existând posibilitatea ca ambele tendințe să se manifeste la aceeași persoană, în stadii diferite ale vieții, a relatat BBC.Potrivit studiilor, 48 din 126 de țări erau afectate de problema nutriției în 2010, iar dintre acestea, în 14 s-a înregistrat dubla amenințare a obezității și malnutriției după 1990. Autoritățile din întreaga lume sunt chemate să acționeze în cel mai scurt timp, modificând felul în care se hrănesc cetățenii.
Creșterea numărului de supermarketuri, disponibilitatea alimentelor sărace în valori nutritive, dar și lipsa activității fizice amenință oamenii din toate părțile. „Suntem martorii unei realități îngrijorătoare”, a spus Dr. Francesco Branca, director al departamentului de nutriție al Organizației Mondiale de Sănătate. „Nu mai putem caracteriza țările cu problem de nutriție în funcție de media veniturilor pe cap de locuitor”, a adăugat ea. „Toate formele nutriției defectuoase au un numitor comun: sistemul alimentar nesănătos. Schimbările trebuie făcute în toate aspectela sale – de la producție și procesare, la export, distribuție și marketing, iar apoi la consum și risipă.”