Papa Francisc, operat de urgență la Roma, anunță Vaticanul

  • 07 Iunie 2023 13:28
Papa Francisc, operat de urgență la Roma, anunță Vaticanul

Papa Francisc a fost internat, miercuri, la spitalul Gemelli din Roma, unde va fi supus unei operații abdominale, a anunțat Vaticanul într-un comunicat, potrivit Reuters. Exista riscul unei ocluzii intenstinale din cauza unei hernii mai vechi.

Vaticanul a precizat că echipa sa medicală a decis în ultimele zile că este necesară o intervenție chirurgicală și că este de așteptat să rămână internat în spital câteva zile pentru a se recupera, scrie Digi24.

Noua intervenție chirurgicală are loc la doi ani după ce i s-au îndepărtat 33 de centimetri din colon din cauza unei inflamații și a îngustarii intestinului gros. Vaticanul a spus că Francisc, în vârstă de 86 de ani, va fi supus anesteziei generale și va fi spitalizat timp de câteva zile.

Papa Francisc a apărut la audiența generală săptămânală miercuri, la o zi după ce a mers la spital pentru un control. Vaticanul nu a oferit detalii despre testele medicale la care Francis a fost supus marți la spitalul Gemelli din Roma.

Francisc, în vârstă de 86 de ani, a apărut totuși într-o formă bună, la audiența sa din Piața Sf. Petru, salutând credincioșii din papamobil. El a avut și două întâlniri miercuri dimineață, a precizat Vaticanul.

Papa Francisc a petrecut trei zile la spitalul Gemelli la sfârșitul lunii martie. Inițial, Vaticanul a spus că a mers pentru teste programate, dar pontiful a dezvăluit ulterior că a simțit dureri în piept și a fost dus de urgență la spitalul unde a fost diagnosticat cu bronșită. I s-au administrat antibiotice intravenos și a fost eliberat la 1 aprilie, gluminând că este „încă în viață”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău