Papa Francisc își începe vizita de două zile ''într-un Egipt al Păcii''

  • 28 Aprilie 2017 09:33
Papa Francisc își începe vizita de două zile ''într-un Egipt al Păcii''

Papa Francisc se va afla, începând de vineri, într-o vizită de două zile în Egipt, călătoria sa având ca scop principal promovarea păcii în această țară din nordul Africii unde din ce în ce mai multe atacuri au vizat minoritatea creștină, informează Agerpres.

Vizita papei a impus adoptarea unor ample măsuri de securitate, iar în Cairo au fost afișate bannere purtând deviza călătoriei suveranului pontif, ''Un Papă al Păcii într-un Egipt al Păcii''.

Papa Francisc urmează să aibă o întrevedere cu președintele Abdel-Fattah al-Sissi și cu Tawadros al II-lea, papă și patriarh al Bisericii Ortodoxe Copte.

Suveranul pontif va lua cuvântul la o conferință internațională pe tema păcii la universitatea islamică din Cairo, Al-Azhar, cel mai important loc al teologiei islamice sunnite, unde se va întâlni cu marele imam al acestui centru, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb, înaltă autoritate sunită.

Sâmbătă, papa va oficia o slujbă la periferia capitalei egiptene, pe stadionul militar ''30 iunie'', apoi va avea întrevederi cu liderii Bisericii Catolice din Egipt.

Papa Francisc devine al doilea lider de la Vatican care vizitează Egiptul musulman după călătoria efectuată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, mai arată sursa citată.

Vizita sa vine după atentatele din 9 aprilie împotriva a două biserici copte, soldate cu moartea a cel puțin 46 de persoane și care au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Creștinii se numără printre cele mai vechi comunități religioase din Orientul Mijlociu, însă numărul lor a scăzut în contextul războaielor și al persecuției.

În Egipt trăiește cea mai mare comunitate creștină din această regiune, însumând circa 10% din populația țării de 92 de milioane de locuitori.

Papa Francisc a dezvăluit într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că se duce vineri în Egipt ca "un pelerin al păcii". "Să vă rugați pentru călătoria mea de mâine în Egipt ca un pelerin al păcii", se arată joi în tweet-ul în limba spaniolă al papei Francisc (@pontifex_es), care are 12 milioane de follower-i. În același timp, pe contul său în limba italiană se poate citi mesajul: "Mâine voi ajunge ca un pelerin al păcii într-un Egipt al păcii".

Papa Francisc se va deplasa într-un "vehicul normal" pe durata vizitei sale la Cairo, în zilele de 28 și 29 aprilie, a informat Sfântul Scaun. La întrebările dacă Sfântul Scaun a preconizat măsuri de securitate, el a precizat că deplasările prin Cairo ale papei se vor face într-un vehicul acoperit, dar care nu este blindat.

Vizita papei la Cairo are loc la invitația președintelui Egiptului, Abdelfatah Al Sisi, a episcopilor Bisericii Catolice din această țară, a papei Bisericii Ortodoxe Copte, Teodor al II-lea al Alexandrei, și a marelui imam al moscheii Al Azhar din Cairo, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb, înaltă autoritate sunită.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău