Pângărirea drapelului României, pedepsită cu amenzi de la 10.000 la 20.000 lei. Legea a fost adoptată de Parlamentul de la București
-
12 Decembrie 2023 12:47
Încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege se va sancționa cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei, prevede un proiect adoptat, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, relatează Agerpres.
Proiectul de lege, adoptat cu 246 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” și o abținere, modifică articolul 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii și sancționării drept contravenție a faptei constând în încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare, scrie G4Media.
Cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul și imnul național al României și să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicției constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenții constatatori din cadrul Poliției Române și ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevede un amendament la proiect.
Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României, ca simbol național, prin atașarea de însemne peste culorile naționale constituie o abatere gravă de la ordinea publică și trebuie sancționată proporțional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaționale”.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, Camera Deputaților fiind for legislativ decizional.