Pandemia COVID-19 la răscruce de situații: Lecții învățate și de învățat înainte de vaccinare. Dezbateri IPN
-
09 Februarie 2021 15:22
Perioada de vaccinare care se apropie oferă anumite speranțe că situația pandemică poate fi schimbată calitativ, astfel încât să se ajungă la „o răscruce” dintre perioadele „până la vaccinare” și „după vaccinare”. Cât de reale sunt aceste șanse și pe cât de pregătită este țara pentru perioada de vaccinare au discutat participanții la dezbaterea publică: „Pandemia COVID-19 la răscruce de situații: Lecții învățate și lecții de învățat înainte de perioada de vaccinare”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că epidemia este atunci când o boală își face apariția nefiresc de frecvent într-o anumită regiune și într-o anumită perioadă. Spre deosebire de epidemie, pandemia este o epidemie care se răspândește dincolo de granițele unui stat sau ale unei regiune. Pentru a fi menținute sub control, pandemiile necesită implicarea cooperării sistemelor de sănătate din diferite țări, la nivel global.
„Actualmente avem în lume peste 106 milioane de infectați, ceea ce reprezintă 1,5% din populația globului pământesc. Numărul decedaților este 2,3 milioane, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din cei care s-au infectat. Dacă ne referim la Republica Moldova, avem peste 160 de mii de infectați, ceea ce reprezintă aproximativ 4%, deci, în Republica Moldova acest nivel este mai înalt. Avem peste 3 500 de decese, ceea ce constituie 2% din numărul celor care s-au infectat”, explică expertul. În opinia sa, până acum, în Republica Moldova s-au conturat trei valuri. Primul a fost resimțit în iunie, al doilea în septembrie, iar al treilea în perioada lunilor noiembrie-decembrie. Actualmente se atestă o scădere a nivelului de îmbolnăviri, aproximativ ca cel din luna august.
Tatiana Zatîc, ministru interimar al sănătății, muncii și protecției sociale, a menționat că se împlinește aproximativ un an de la începutul pandemiei, care s-a întâmplat începutul lunii martie, când a fost confirmată prima persoană. Însă, pentru Minister, activitățile legate de infecția COVID-19 au început încă în decembrie 2019, perioadă în care a primit informația de la Organizația Mondială a Sănătății despre înregistrarea primelor cazuri. Era vorba despre activități de pregătire, de conștientizare a pericolului, care urma să se abată asupra întregului glob pământesc.
„Ne aflăm într-o pandemie cu afectare globală, care a afectat viața tuturor. Și nu cred că există familie în țara noastră care nu a fost afectată direct sau indirect de această pandemie. De fapt, fiind aproape un an de la primul caz înregistrat, din păcate, țara și populați deja, probabil, a învățat ce înseamnă COVID-19”, a notat Tatiana Zatîc, care este și vicepreședinta Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
În opinia sa, ca urmare a declanșării pandemiei, populația a învățat să respecte anumite cerințe, recomandate de specialiști, pentru a-și proteja sănătatea proprie și a celor din jur. A învățat să se adapteze la condițiile noi, deoarece, gradual, au fost reluate anumite activități, însă au fost instituite reguli și cerințe noi, cu care lumea s-a adaptat să trăiască”. Tatiana Zatîc a mai spus că oamenii au învățat să prețuiască sănătatea mai mult. Inclusiv, majoritatea decidenților au înțeles că sănătatea reprezintă o prioritate, iar accentul pe sistemul de sănătate trebuie să fie prioritar în toate timpurile. În viziunea sa, după fiecare cifră de infectare se ascunde o persoană, se ascund probleme de sănătate. De aceea, pentru instrumentul imunizării, nu există temei de a spune altceva decât „da”, pentru a avea posibilitatea de a lupta cu acel virus și a scăpa de pandemie”.
Coordonatorul Grupului național de comunicare privind vaccinarea, șefa catedrei pediatrie la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, Ninel Revenco, a spus că numărul copiilor afectați de noul coronavirus, și nu doar în Republica Moldova, este mic. Majoritatea populației afectate este cu vârsta de peste 60 de ani și care mai suferă și de alte afecțiuni. Însă, chiar dacă rata de îmbolnăvirilor este mai mică în rândul copiilor, au apărut și afectări multisistemice ale copiilor: „Practic, este vorba despre acele complicații care le revin și adulților”.
„Au fost afectați copii cu vârsta de până la cinci ani și mulți copii în perioada de pubertate. Care sunt organele cele mai afectate? -Sistemul pulmonar, sistemul digestiv și iată ne ciocnim de tendința spre afectarea sistemului nervos central la copii, în special la copiii mici, în perioada post-COVID-19. În general, infecția dată sau boala COVID-19 pentru noi încă este o enigmă și toate procesele patogenice care decurg în organism, în funcție de individ, sunt încă în proces de evaluare, de concluzii, de interacțiune între experții din diferite discipline”, explică profesorul universitar.
În altă ordine de idei, Ninel Revenco, care este și președinte al Comitetului național consultativ de experți în domeniul imunizărilor, a menționat că a fost aprobată aderarea Republicii Moldova la studiul Organizației Mondiale a Sănătății, studiul epidemiologic, clinic, privind evoluția acestei infecții. „De asemenea, este vorba despre cercetările prezentate de academicianul Stanislav Groppa referitoare la genomul complet SARS-CoV-2. Și Departamentul pediatrie a organizat pe parcursul anului trecut conferințe internaționale, cu specialiști străini, discutându-se despre tendința de îmbolnăvire în rândul copiilor, care sunt complicațiile, tratamentul etc”.
Ala Tocarciuc, expert în domeniul sănătății publice, a declarat că, privit dintr-o parte, sistemul medical din țară merită cea mai înaltă apreciere. „Și aceasta pentru că pe lână lupta cu pandemia, tratarea pacienților și realizarea diverselor măsuri, este un volum enorm de lucru. Astfel, pe lângă munca zilnică, au fost puse sarcini noi, volumul acestora dublându-se sau chiar triplându-se”.
În ceea ce ține de comportamentul societății, experta spune că au existat momente în care oamenii s-au conformat și au ajutat sistemul medical. „Și acum, de asemenea, sunt multe exemple de acest gen – poartă măști de protecție, păstrează distanța, renunță la evenimente. Dar, există și minoritatea, care încă nu acceptă situația sau neglijează recomandările medicilor”, a spus ea.
„Eu aș spune un mare mulțumesc sistemului medical pentru efortul titanic, care a fost făcut pe parcursul acestui an și aș îndemna societatea să se solidarizeze cu medicii”, a mai spus Ala Tocarciuc.