Pandemia a expus fragilitățile OMS (experți independenți)
-
19 Ianuarie 2021 19:55
Pandemia a expus fragilitățile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o instituție înzestrată cu mijloace insuficiente și cu "o putere limitată" în fața statelor, potrivit unui raport întocmit de mai mulți experți independenți, mandatați de această agenție din cadrul ONU, informează AFP, citat de Agerpres.
Coprezidat de Helen Clark, fost prim-ministru neozeelandez, și de Ellen Johnson Sirleaf, o fostă președintă a Liberiei, Grupul independent de pregătire și ripostă în fața pandemiei a prezentat marți raportul săi interimar în fața Consiliului executiv al OMS, care se întrunește până pe 26 ianuarie.
Potrivit raportului, OMS și China ar fi putut să acționeze mai repede și mai ferm pentru a alerta omenirea în ianuarie 2020.
Documentul dezvăluie și faptul că OMS "nu a fost înzestrată cu mijloace suficiente pentru a îndeplini ceea ce se așteaptă de la ea" și că această agenție din cadrul ONU nu deține nicio putere de constrângere.
"În cele din urmă, OMS nu are puterea să facă să se respecte ceva, oricare ar fi acel lucru, sau să ancheteze" pe cont propriu "într-o țară", a declarat Ellen Johnson Sirleaf, într-o conferință de presă.
"În cazul apariției unei boli noi, singurul lucru pe care OMS poate să îl facă este să ceară să fie invitată (în acea țară, n.r.) și să spere că va fi invitată", a adăugat ea.
Grupul independent consideră "frapantă" "puterea limitată" a OMS în cazul apariției unor boli, mai ales în ceea ce privește "posibilitatea de a implementa pe plan local mijloace de sprijin și de limitare".
"Apelurile la cooperare sunt insuficiente pentru a se asigura o participare efectivă a statelor (...) cu disciplina, transparența, responsabilizarea și rapiditatea dorite", se afirmă în același raport.
"Toate statele membre își îndreaptă atenția spre OMS pentru a obține un leadership, o coordonare și recomandări, dar nu îi conferă autoritatea, accesul și finanțarea necesare pentru a reuși. Este clar că acest model nu funcționează", a declarat fosta președintă a Liberiei.
Grupul de experți consideră, de asemenea, că sistemul mondial de alertă pandemică nu este adaptat nevoilor actuale.
"Agenții patogeni pot să se deplaseze în câteva minute și în câteva ore, nu în câteva zile și câteva săptămâni", a ironizat Helen Clark, explicând că sistemul de alertă pare să provină dintr-o eră analogică depășită și ar trebui să fie adaptat la era digitală.
"Abia la o lună după ce alarma a fost dată la Wuhan, sistemul internațional a făcut să răsune cea mai puternică alertă a sa" pentru a anunța o epidemie, a adăugat ea.
Într-o majoritate tot mai mare a cazurilor, OMS află despre alerte ce vizează declanșarea unor epidemii prin intermediul rețelelor de socializare sau a informațiilor apărute în presă, au constatat autorii raportului.
Concluziile finale ale grupului de experți independenți vor fi publicate în luna mai și vor fi prezentate în fața adunării generale a ONU.