Până acum, 2,5 la sută din populație a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19. R.Moldova negociază cu câteva companii mari pentru a cumpăra vaccinuri produse de Pfizer și Moderna

  • 20 Aprilie 2021 13:01
Până acum, 2,5 la sută din populație a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19. R.Moldova negociază cu câteva companii mari pentru a cumpăra vaccinuri produse de Pfizer și Moderna

Republica Moldova negociază cu câteva companii mari pentru a cumpăra vaccinuri anti-COVID-19. Este vorba despre companiile care produc vaccinurile Pfizer și Moderna. Totodată, autoritățile din sănătate au anunțat că au redus cantitatea de vaccin chinezesc pe care doresc să o cumpere. 

Ministerul Sănătății din Republica Moldova poartă negocieri cu compania Pfizer pentru a cumpăra 700 de mii de doze de vaccin. Negocieri au loc și cu compania Moderna, care ar urma să livreze 1,5 milioane de doze, însă acest lucru este preconizat pentru anul 2022, spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Denis Cernelea.

„Negociem în paralel cu zece producători de vaccinuri. De la Pfizer am solicitat 700 de mii de doze de vaccin, cu livrare în mai multe tranșe. În maxim zece zile contăm să primim oferta și vom trece la etapa propriu-zisă de negociere a contractului. După discuții, reprezentanții companiei Moderna ne propun spre semnare un contract cu 1,5 milioane de doze, prevederile contractului sunt mai mult pentru anul 2022, dar sperăm să ne livreze o parte din aceste loturi în a doua jumătate a acestui an.  Suntem disponibili să recepționăm loturi de vaccin, indiferent de cantitatea de doze dintr-un lot”, a precizat Denis Cernelea. 

Autoritățile din sănătate spun că au redus numărul de doze de vaccinuri pe care intenționau să le cumpere de la compania chineză Sinovac, de la 400 de mii la 100 de mii, în situația în care există riscul să nu fie valorificat un așa număr mare de doze.

Astăzi au fost distribuite în raioane 51 500 de vaccinuri AstraZeneca. Alte 130 de mii sunt securizate pentru rapel, care va începe la 2 mai.

Până acum 2,5 la sută din populația Republicii Moldova a primit prima doză de vaccin anti-COVID-19, spune epidemiologul ANSP, Alexei Ceban. De asemenea, se atestă o scădere a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, cu 23 la sută și de 82 la sută printre lucrătorii medicali.

„Cele mai bune rezultate de vaccinare le avem în rândul medicilor. Dacă medicii înainte reprezentau 2,1 % din totalul de cazuri pe săptămână, săptămâna aceasta indicatorul de îmbolnăvire în rândul medicilor a fost de 0,3 %. Chiar dacă nu a fost administrată a doua doză pentru toată lumea, deja avem rezultate importante. După vaccinare, 0,2% persoane sau 229 au fost testate pozitiv după vaccin. Toate persoanele vaccinate trebuie să păstreze măsurile de protecție, după a doua doză răspunsul imun începe să se formeze în a 14-a zi”, a afimat Alexei Ceban. 

Autoritățile mai așteaptă în luna iunie 10 800 de vaccinuri Pfizer/Biontech prin platforma COVAX. Până în prezent Republica Moldova a primit din donații, 292 970 de doze de vaccin, dintre care 204 mii de doze au fost oferite de România.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău