Pagubele grindinei: Peste 700 de hectare de culturi agricole distruse și zeci de case cu acoperișuri deteriorate

  • 06 Iunie 18:55
Pagubele grindinei: Peste 700 de hectare de culturi agricole distruse și zeci de case cu acoperișuri deteriorate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță cele mai mari pagube în urma ploilor și grindinei din perioada 30 mai – 4 iunie în raioanele Briceni, Nisporeni, Anenii Noi, Ungheni, Strășeni, dar și UTA Găgăuzia. Astfel, precipitațiile abundente au distrus circa 14 ha de livezi în satul Mărcăuți, raionul Briceni și 11 ha viță-de-vie în localitatea Frăsinești, raionul Ungheni. Mai mult, intemperiile au generat prejudicii considerabile și în localitatea Cioc-Maidan, UTA Găgăuzia. Aici, grindina a distrus circa 200 ha de culturi de grâu, 50 ha livezi, 100 ha de floarea soarelui, 190 ha orz, dar și 82 ha de mazăre.

Totodată, pagube au fost înregistrate și în centrul țării, unde condițiilor meteorologice nefavorabile au afectat circa 10 ha de livezi, 13 ha de floarea soarelui și 3 ha de bostănării în raionul Strășeni, dar și circa 12 ha de livezi în satul Ghelăuza din același raion. În satul Cobusca Nouă, raionul Anenii Noi ploile torențiale cu grindină, au afectate circa 73 ha de culturi de porumb.

De asemenea, ploile abundente și grindina au adus prejudicii materiale și în raionul Nisporeni, localitatea Grozești, fiind deteriorate acoperișurile a circa 250 de case.

Comisiile pentru situații excepționale raionale urmează să estimeze suma prejudiciilor materiale.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău