Paguba produsă de gardul surpat după ploi, avariind două mașini, va fi acoperită de cel care a pus gardul

  • 15 Iunie 2020 12:49
Paguba produsă de gardul surpat după ploi, avariind două mașini, va fi acoperită de cel care a pus gardul

Două mașini, parcate în Nicolae Costin din capitală, au fost avariate de un gard de protecție care s-a prăbușit peste ele ca urmare a ploilor torențiale de duminică, 14 iunie. Potrivit pretorului sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, agentul economic care a instalat respectivul gard își va asuma cheltuielile pentru despăgubirea proprietalilor mașinilor, transmite IPN.

Vadim Brînzaniuc, a declarat, în cadrul ședinței operative de la Primărie, că gardul a fost construit ca un obiectiv de protecție pe un șantier de construcție. Lucrările pe acel șantier au început în lipsa actelor permisive. Cazul a ajuns în instanță, iar în decembrie anul trecut, Curtea Supremă de Justiție a anulat toate actele ce țin de acel șantier. În această primăvară, groapa de fundație a fost acoperită. Ulterior însă s-a decis continuarea lucrărilor, după ce agentul economic a dat asigurări că gardul de protecție va rezista.

Pretorul a menționat că în zona respectivă agenții economici au construit blocurile, iar sistemul de ape pluviale nu a fost construit. Astfel că, în urma inundațiilor, a cedat o parte din  gard.

Potrivit lui Vadim Brînzaniuc, acel perete a început a fi demolat astăzi în întregime, iar în locul său va fi construit un grad de protecțiee mai sigur. Agentul economic va depune în ziele următoare actele necesare la Primărie pentru a construi un sistem de canalizare pentru apele pluviale.

Raportând despre alte pagube ale ploii, șeful Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi, Serghei Carp, a comunicat că s-a intervenit pentru a evacua zece arbori doborâți de vânt.

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a propus ca banii alocați în acest an pentru construcția havuzurilor să fie direcționați pentru curățirea gurilor de canalizare din oraș. El a cerut creare aunui grup de lucru care va identifica străzile problematice din oraș. De asemenea, a rugat să fie anunțate coduri galbene sau portocalii de ploi, la nivel local, astfel ca cetățenii să nu iasă la drum cu mașinile, dacă nu au o urgență, iar acele locuri cu risc sporit de inundații să fie ocolite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău