Pădurile din R. Moldova vor fi inventariate

  • 11 Iunie 2019 19:13
Pădurile din R. Moldova vor fi inventariate

Un proiect ce vizează dezvoltarea capacităților instituționale ale autorităților pentru pregătirea primului Inventar Forestier Național a fost lansat recent în cadrul unui atelier organizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), comunică MOLDPRES.

Atelierul a întrunit 35 de participanți, reprezentând agenția Moldsilva, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Biroul Național de Statistică, Agenția de Mediu, precum și alte instituții relevante și ONG-uri de mediu.

În cadrul evenimentului, participanții au stabilit responsabilitățile și implicarea instituțiilor naționale în organizarea inventarului, care este planificat pentru următorii ani.

"Sistemul îmbunătățit de planificare și monitorizare a resurselor forestiere va contribui semnificativ la gestionarea durabilă a pădurilor, la dezvoltarea rurală și la conservarea biodiversității", a declarat Tudor Robu, adjunctul Reprezentantului FAO în Moldova, subliniind că dezvoltarea primului Inventar la nivel național este, de asemenea, în concordanță cu angajamentele internaționale ale țării față de dezvoltarea durabilă și promovarea economiei ecologice.

Potrivit proiectului, primul Inventar Forestier la nivel național ar urma să furnizeze date pentru raportarea la convențiile internaționale (Convenția ONU privind Diversitatea Biologică, Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice etc.) și la instituții și procese (FAO, MCFPE etc.) și de asemenea va permite elaborarea strategiei, politicii și programelor naționale privind resursele forestiere și va stabili baza pentru orice viitoare evaluare și monitorizare a resurselor forestiere în Republica Moldova. Inventarul va furniza, de asemenea, date privind stocurile de carbon din ecosistemele forestiere, în conformitate cu dispozițiile Protocolului de la Kyoto, precum și date privind diversitatea biologică a pădurilor.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2018, fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului reprezentau 13,7% din suprafața țării - 462,7 mii ha, fondul forestier cuprinzând o suprafață de 419,2 mii ha din care 374,8 mii ha - păduri (0,086 ha pădure pe cap de locuitor). Terenurile acoperite de păduri deținute de stat constituiau 87,2%, cele deținute de administrația publică locală - 12,2% și de proprietarii privați - 0,6%.

Proiectul FAO face parte din Inițiativa Regională privind gestionarea durabilă a resurselor naturale în contextul schimbărilor climatice și al Programului Cadru de Țară 2016-2019.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău