Pacienții cu hipertensiune vor beneficia de un medicament compensat

  • 14 Martie 2023 13:15
Pacienții cu hipertensiune vor beneficia de un medicament compensat

Începând cu data de 1 aprilie 2023, pacienții asigurați care suferă de hipertensiune vor beneficia de medicamentul compensat cu denumirea comună internatională nebivololum, se arată în comunicatul CNAM.

Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală a decis în cadrul ședinței de luni, 13 martie, să extindă indicațiile terapeutice pentru preparatul nebivololum.

Astfel, acest medicament utilizat în tratamentul maladiilor cardiovasculare, va fi prescris nu doar pacienților cu insuficiență cardiacă, ci tuturor pacienților hipertensivi, indiferent de vârstă, conform indicațiilor medicale.

Preparatul va fi compensat în proporție de 80% din prețul medianic cu amănuntul al două denumiri comerciale prezente pe piață.

Anual, de nebivololum urmează să beneficieze circa 70 mii de persoane, costul mediu anual rambursat per pacient constituind 657 de lei.

Potrivit estimărilor CNAM, pentru compensarea noilor preparate sunt necesare circa 46 milioane de lei anual, bani prevăzuți în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:2,57 m/s
Tue
14
Wed
17
Thu
16
Fri
15
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău