Pacienții cu afecțiuni grave din România vor beneficia gratuit de medicamente
-
25 Aprilie 2018 11:28
Pacienții cu afecțiuni grave din România vor avea acces gratuit la toate tipurile de medicamente destinate unei indicații terapeutice, și nu doar la un singur medicament, așa cum era reglementat până acum.
Guvernul de la București a aprobat, marți, o ordonanță de urgență în acest sens, la propunerea Ministerului Sănătății.
Actul normativ îi are în vedere pe bolnavii de cancer, hepatită C, scleroză multiplă, dar și pe cei care suferă de alte afecțiuni grave.
Purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu, a explicat care vor fi efectele acestei decizii. „Se asigură, astfel, predictibilitatea costurilor, atât pentru bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cât și pentru deținătorii de autorizație de punere pe piață. Pentru pacienți nu va exista nicio contribuție personală, diferența dintre prețul de comercializare și costul efectiv pe pacient se va datora de către deținătorii de autorizație de punere pe piață cu titlul de contribuție trimestrială”, a afirmat Nelu Barbu.
Conform ordonanței adoptate marți, mecanismul se va aplica atât în situațiile în care există un singur medicament pe o indicație terapeutică, cât și în cele în care există mai multe tratamente.
Sursa: RRA