Oseminte de animale preistorice, descoperite într-o peșteră din Crimeea

  • 20 Iulie 2018 11:55
Oseminte de animale preistorice, descoperite într-o peșteră din Crimeea

Cercetători din Crimeea analizează o serie de oseminte de animale, cu o vechime de jumătate de milion de ani, provenind dintr-un sistem ramificat de peșteri descoperite de muncitorii care lucrau la construcția unei autostrăzi, potrivit Reuters.

Lucrările la autostradă au fost sistate temporar pentru ca oamenii de știință să studieze interiorul grotei unde au fost găsite oseminte de rinoceri, ale unor creaturi asemănătoare elefantului și de hiene.

Dmitri Starțev, de la Muzeul de Zoologie al Universității de Stat din Crimeea, a spus că situl este o descoperire unică pentru Crimeea și că nu există un lucru asemănător nici în Rusia.

Cercetătorul a spus că în zonă au trăit diverse specii de animale precum mastodontul, un strămoș al elefantului, care era acoperit cu o blană lățoasă și avea colți lungi, curbați.

''Dacă a fost, așa cum credem, bârlogul unei hiene, atunci este cel mai bine conservat asemenea loc de mari dimensiuni'', a spus Starțev.

Oasele poartă urme de dinți, ceea ce ar putea însemna că animalele de pradă au adus vânatul înapoi în grotă, a adăugat acesta.

''Este o grotă intactă situată la locul unde acești prădători se hrăneau. Sunt speranțe că am putea găsi, de asemenea, urme umane. Dar deocamdată, acestea sunt doar ipoteze'', a mai spus omul de știință.

Descoperirea a fost făcută la aproximativ 10 kilometri de Sevastopol, pe șantierul unui drum aflat în construcție, care se va întinde din vestul peninsulei până la Kerci, în estul Crimeii. Peninsula a fost conectată anul acesta de Rusia printr-un pod nou-construit.

Peninsula Crimeea este recunoscută internațional ca teritoriu aparținând Ucrainei, deși a fost în cea mai mare parte integrată Rusiei după ce Moscova a anexat teritoriul în 2014.

Gennady Samokhin, președintele uniunii speologilor din Rusia, a spus că lucrările la construcția autostrăzii au fost sistate temporar.

''Am luat decizia ca, până evaluăm valoarea științifică, până vedem cât de mare sau de mic este sistemul de grote de sub drum, orice lucrare de construcție va fi sistată temporar'', a mai spus acesta.

Sursa: agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău