OSCE solicită autorităților din Moldova să faciliteze călătoriile jurnaliștilor străini

  • 15 Martie 2019 13:34
OSCE solicită autorităților din Moldova să faciliteze călătoriile jurnaliștilor străini

OSCE solicită autorităților din Republica Moldova să faciliteze călătoriile jurnaliștilor străini.

Îndemnul vine după ce, pe 13 martie, doi jurnaliști de investigație din Grecia, Aggelos Provolisianos și Vangelis Triantis, au fost reținuți pentru 40 de minute pe Aeroportul Internațional Chișinău, de către Poliția de Frontieră, pe motiv că nu ar fi avut acreditare pentru a desfășura activitate jurnalistică în Moldova.

„Ca urmare a refuzului de intrare a doi jurnaliști greci în Moldova, pe 13 martie, fac apel din nou către autoritățile din Moldova să faciliteze călătoriile jurnaliștilor străini dintr-o țară OSCE în alta”, a scris reprezentantul OSCE privind libertatea presei, Harlem Desir, pe pagina sa de Twitter.

Potrivit portalului anticorupție.md, jurnaliștii au relatat că în timpul verificării pașapoartelor la Aeroport, au fost întrebați care este scopul venirii în Republica Moldova. Drept răspuns au spus că au venit în scop profesional. „Ni s-a spus că nu avem permisiunea să intrăm în Republica Moldova și că avem nevoie de acreditare pentru a desfășura activitate jurnalistică. Apoi am fost invitați într-un oficiu în care am fost reținuți timp de 30-40 de minute”, au declarat jurnaliștii pentru sursa citată. Cei doi au fost eliberați după implicarea ambasadorului Greciei în Moldova, cu reședința la Kiev.

Reprezentanți ai Poliției de Frontieră de la Aeroportul Chișinău au declarat pentru că a fost un control de rutină, cetățenii greci fiind rugați să răspundă la mai multe întrebări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău