Orizont TV, amendat cu 7 mii de lei. Membru CA: A preluat programele difuzate anterior de posturile TV6 și Orhei TV
-
28 Iulie 2023 19:05
Postul de televiziune ORIZONT TV a fost amendat de Consiliului Audiovizualului (CA) cu 7000 de lei pentru că nu și-a respectat propria Concepție generală a serviciului de programe, aprobată în baza unei grile prezentate în ianuarie 2023 și care a fost modificată în totalitate cu o lună mai târziu. Deciia a fost luată la ședința de vineri, 28 iulie, a CA.
La compartimentul Producție a altor producători, Orizont TV a indicat 28% de programe realizate în statele membre ale Uniunii Europene, însă a difuzat 47,33%. Peste 31% dintre acestea sunt realizate de producători din statele UE, iar aproape 16% – de producători ce nu se află sub jurisdicția Republicii Moldova (seriale din Federația Rusă).
La compartimentul Programe achiziționate: realizate de furnizorii ce nu se află sub jurisdicția Republicii Moldova (filme și seriale, inclusiv documentare, originea – SUA), serviciul de televiziune indică 26%, însă au fost difuzate 8,43% – programe din Federația Rusă.
Direcția control servicii media a mai atestat devieri de 7,30% la compartimentul „Programe informative și analitice”, de peste 6% la „Filme”, de 1,36% la „Alte tipuri de emisiuni” și devieri la „programe educaționale și culturale”.
Membrul CA, Ruslan Mihalevschi, care a venit cu propunerea de a iniția controlul, a precizat că programele difuzate anterior de serviciile media TV6 și Orhei TV au trecut, în bază de contract, la ORIZONT TV.
„Acest fapt este un aspect agravant” a declarat membrul CA. Dl Mihalevschi a remarcat că este o mare diferență între angajamentul postului de a difuza programe din SUA, și transmiterea, de fapt, a serialelor din Federația Rusă.
„Este important să ne uităm nu doar la cifre, ci și să analizăm contextul”, a mai menționat Ruslan Mihalevschi.
CA urmează să seziseze Consiliul Concurenței în vederea examinării practicii de a încheia contracte între două companii concurente, și a conformității cu legislația concurențială. De asemenea, urmează să fie sesizat Serviciul Fiscal de Stat în vederea verificării mijloacelor financiare ale furnizorului de servicii media.
Subliniem, în același timp, că amenzile plătite de furnizorii de servicii media merg în bugetul public.