Organizatorul contrabandei cu armament depistat la vama Albița, arestat pentru 30 de zile
-
28 Noiembrie 2025 15:53
Organizatorul contrabandei cu armament din camionul depistat la vama Leușeni-Albița a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Bărbatul în vârstă de 52 de ani, administratorul unei companii, va continua să fie cercetat în custodia statului pentru evitarea eschivării lui și asigurarea obiectivității investigațiilor.
Totodată, procurorii PCCOCS continuă investigarea în stare de arest a altor trei persoane implicate în cazul contrabandei: conducătorul întreprinderii care a comandat transportul mărfii, conducătorul companiei de transport și brokerul.
Șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, a fost reținut de autoritățile din România, care au confiscat și marfa de contrabandă.
Amintim că, reținerile au avut loc după ce procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii INI, Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră, au ridicat primele două persoane joi, urmate de reținerea directorului întreprinderii implicate.
În urma perchezițiilor, s-a stabilit că armele și dispozitivele militare au fost încărcate în camion pe teritoriul municipiului Chișinău.

