Organizațiile de tineret pot aplica și în acest an la Programul de Granturi lansat de MEC

  • 22 Decembrie 2023 09:26
Organizațiile de tineret pot aplica și în acest an la Programul de Granturi lansat de MEC

Organizațiile de tineret vor putea primi și în acest an suport logistic și financiar din partea statului pentru realizarea inițiativelor și proiectelor de tineret, relatează IPN.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret au lansat Programul de Granturi pentru organizațiile de tineret, ediția 2024, care este dedicat susținerii și dezvoltării sectorului de tineret din Republica Moldova. Suportul va fi oferit în bază de concurs,mai menționează sursa citată.

Secretarul de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, a menționat că suma totală alocată pentru Programul de Granturi destinat organizațiilor de tineret pentru anul 2024 constituie 10 milioane de lei. „Ne dorim ca proiectele care vor fi depuse să se alinieze direcțiilor prioritare prevăzute în Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret „Tineret 2030”, a spus Sergiu Gurin.

Directorul Agenției Naționale pentru Tineret, Ion Donea, a precizat că la „concurs pot participa organizațiile necomerciale de tineret din Moldova care desfășoară proiecte și programe cu impact pentru tineri, dispun de cofinanțare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituții și donatori locali sau internaționali și pot asigura o contribuție proprie de cel puțin 20 la sută din valoarea proiectuluiˮ.

Organizațiile aplicante vor putea depune proiecte cu un buget maxim de 200 000 de lei pentru proiectele locale, 400 000 de lei pentru proiectele regionale și 600 000 de lei pentru proiectele naționale. Pentru proiectele naționale cu subgranturi se pot depune dosare cu un buget maxim de 1 000 000 lei.

Dosarul complet va fi depus în format electronic la adresa de e-mail: [email protected], până la data de 19 februarie 2024, ora 17.00. Mai multe detalii despre condițiile de participare, procedura de depunere și evaluare a dosarelor, precum și despre modalitatea de încheiere/derulare a contractului de finanțare pot fi consultate pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău