Organizația Internațională pentru Migrație a donat două ambulanțe și echipament medical Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

  • 13 Aprilie 2023 14:31
Organizația Internațională pentru Migrație a donat două ambulanțe și echipament medical Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a primit din partea Organizației Internaționale pentru Migrație în Republica Moldova două ambulanțe, de tip B și C, precum și echipament medical. Este vorba inclusiv despre electro-cardiografe, pulsoximetre, dar și lanterne frontale, transmite IPN.

Șeful misiunii OIM, Lars Johan Lönnback, a declarat că sunt echipamente specializate care vor fi utilizate la acordarea asistenței inclusiv pentru refugiații din Ucraina care au ajuns la Chișinău. Una dintre ambulanțe va ajunge în nordul țării, acolo unde, de asemenea, intră în țară refugiați. „Nu e doar o ambulanță simplă, ci este un sistem complex. Este un sprijin considerabil suplimentar la toate serviciile și echipamentele care sunt deja în dotarea CNAMUP. De toate acestea vor beneficia atât refugiații din Ucraina, cât și cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Lars Johan Lönnback.

Vicedirectorul CNAMUP, Iurie Crasiuc, a declarat că este o donație importantă. „Dacă vorbim despre operativitate, de o transportare la timp, Serviciul desigur are nevoie de cea mai importantă unealtă de muncă – ambulanța. Și nu o simplă ambulanță, ci una dotată cu echipamente moderne, cu utilaj medical modern și nu în ultimul rând, cu tot ce este necesar pentru bolnavul să fie transportat în siguranță într-o instituție medicală specializată”, a menționat Iurie Crasiuc.

Donația face parte din proiectul „Ajutor umanitar pentru Ucraina și țările vecine”, cu suportul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul OIM. De la izbucnirea războiului în Ucraina, CNAMUP a acordat asistență la mai bine de 13 600 de refugiați.

Ion Prisăcaru, secretar de stat la Ministerul Sănătății, spune că această donație reprezintă un răspuns al OIM la apelul ministerului de a fortifica anume transportul specializat prespitalicesc. „Le mulțumim pentru faptul că au reușit foarte rapid să identice atât resurse, cât și automobilele necesare”, a menționat secretar de stat.


Valoarea donației de la CNAMUP este de 300 de mii de dolari. „Donația respectivă reprezintă o parte din eforturile noastre continue de a sprijini Republica Moldova. Ambulanțele vor transporta pacienții pentru a beneficia de îngrijirile medicale de care au nevoie”, menționat Elizabeth Lee, coordonatoarea Biroului pentru populație, refugiați și migranți din cadrul Ambasadei SUA la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău