Orașul vechi din Ierusalim a fost scena unor noi ciocniri între palestinieni și poliția israeliană

  • 18 Iulie 2021 16:25
Orașul vechi din Ierusalim a fost scena unor noi ciocniri între palestinieni și poliția israeliană

Orașul vechi din Ierusalim a fost duminică scena unor noi ciocniri între palestinieni și poliția israeliană, primii protestând împotriva vizitei evreilor la locurile sfinte cunoscute în iudaism ca Muntele Templului și de musulmani ca Sanctuarul nobil, relatează Reuters și dpa, potrivit Agerpres.

Ciocnirile au fost de scurtă durată și nu au fost înregistrați răniți. Potrivit poliției, mai mulți tineri palestinieni au aruncat cu pietre înainte de a fi dispersați. Oficiali palestinieni au afirmat că poliția a evacuat cu forța credincioși musulmani pentru a le face loc vizitatorilor evrei și a tras cu gloanțe de cauciuc.

La orele prânzului atmosfera era calmă, dar incidentul a fost condamnat de Autoritatea Palestiniană, care administrează Cisiordania, aceasta calificând vizitele evreilor drept "provocatoare" și o "amenințare gravă la adresa securității și stabilității".

Incidentul a avut loc în ziua de Tisha B'Av, o importantă zi de post și rugăciune în iudaism. La rândul lor, musulmanii marchează săptămâna care începe Eid al-Adha, sărbătoarea sacrificiului.

Gruparea radicală Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a făcut apel în ce o privește la palestinieni să "mărșăluiască înapoi în Ierusalim" și să apere Sanctuarul Nobil.

În mai, ciocniri înregistrate în aceeași zonă au generat un conflict de 11 zile între forțele israeliene și militanții Hamas, soldat cu moartea a peste 240 de palestinieni și a 12 israelieni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău