Orașul Sydney, afectat de fumul degajat de incendii de vegetație

  • 03 Mai 2021 10:50
Orașul Sydney, afectat de fumul degajat de incendii de vegetație

Orașul Sydney a fost afectat luni de fumul degajat de incendiile de vegetație realizate în scopuri preventive la periferia acestei metropole australiene, obligând autoritățile locale să le recomande rezidenților să rămână în locuințele lor, informează AFP.

"Un vânt slab și o inversiune termică în timpul nopții au adus fumul rezidual în partea joasă a orașului", au anunțat pompierii din Sydney.

Cursele de feribot au fost de asemenea anulate, în contextul în care nivelul poluării aerului cu particule fine PM2,5 (mai mici de 2,5 microni) a crescut semnificativ, ajungând la peste 190.

Pompierii australieni au recurs la tehnica incendierii preventive pentru a degaja solul pădurilor, cu scopul de a împiedica producerea de incendii. Însă luni, din cauza nivelului poluării atmosferice, ei au trebuit să renunțe la aceste operațiuni.

În timpul incendiilor de vegetație care au devastat regiunea orașului Sydney timp de mai multe luni în anii 2019 și 2020, cei aproximativ 5 milioane de locuitori ai metropolei australiene au trebuit să suporte un nor de fum și de cenușă care s-a menținut în oraș timp de mai multe săptămâni.

Norul actual de fum rezidual ar trebui să se resoarbă în câteva zile, au precizat pompierii locali.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău