FOTO | Orășelul European a fost organizat în inima Chișinăului
-
13 Mai 2023 18:52
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, au marcat pe 13 mai, Ziua Europei 2023, printr-o serie de evenimente culturale, interactive și educaționale. La Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, a fost organizat tradiționalul Orășel European, cu standuri la care au fost prezentate proiecte finanțate de UE în Rep. Moldova.
„În orășelul European Guvernul și Parlamentul Rep. Moldova au un cort comun în care celebrăm valorile noastre comune, cetățenilor li se explică programele și activitățile a peste 30 de instituții precum ”Satul European” sau acțiunile pe care le fac autoritățile în promovarea acelor inițiative comune cu Uniunea Europeană. În Orășelul European celebrăm pacea, diversitatea și unitatea și demonstrăm că împreună suntem mai puternici” a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Toate valorile și principiile pe care a fost fondată Uniunea Europeană se regăsesc în Moldova Europeană, iar România a fost și îi va fi alături în acest parcurs, a declarat ambasadorul României în Rep. Moldova, Cristian Leon Țurcanu, pentru Radio Chișinău.
”La standul nostru în acest an avem TVR Moldova, Radio Chișinău, Institutul Cultural Român, Departamentul pentru Relația cu Rep. Moldova, Asociația Investitorilor Români în Rep. Moldova și o serie de sponsori. Este un an foarte important. Rep. Moldova a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. România sprijină deja și va sprijini pas cu pas toate eforturile autorităților pro-europene de la Chișinău care s-au angajat să urmeze acest obiectiv deosebit de important pentru fiecare cetățean al Rep. Moldova. a declarat ambasadorul Cristian Leon Țurcanu.
„Când plecăm în România plecăm acasă. Este țara care ajută Rep. Moldova în toate”, ne-au declarat mai mulți vizitatori la standul României.
„Uniunea Europeană înseamnă o calitate înaltă a vieții mai înaltă, un viitor mai bun pentru copii, nepoți și întreaga societate, înseamnă libertate”, au adăugat aceștia.
Premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu, însoțiți de gazda evenimentului, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, au făcut mai apoi un tur pe la standurile tuturor ambasadelor UE în Rep. Moldova, unde au gustat din bucatele și băuturile tradiționale ale fiecărei țări.
”Acest eveniment cu mii de oameni care vin și se simt bine, este despre ce înseamnă Uniunea Europeană. UE nu este doar despre proiecte și valori dar și despre a petrece timpul frumos. Europenii eu o diversitate bogată. Puteți să vedeți acest lucru vizitând fiecare stand al ambasadelor UE. Fiecare sunt diferiți dar în același timp la fel și suntem fericiți că Moldova se bucură de acest eveniment astăzi” a declarat ambasadorul UE, Janis Mazeiks.
Frumusețea Europei stă în diversitate la care în curând trebuie și Rep. Moldova să facă parte, a declarat șeful Executivului. În context premierul a făcut apel la populație să participe la Marea Adunare Națională din 21 mai.
”Invit toată lumea pe 21 mai să ne alăturăm Adunării ”Moldova Europeană” să celebrăm împreună determinarea noastră să construim Europa acasă. Este un an special în care trebuie să ne mobilizăm să muncim și mai mult pentru ca să construim Europa acasă iar în al doilea rând, sigur că acest efort se merită și împreună cu Uniunea Europeană vom avansa în procesul de construcție a societății noastre” a declarat premierul Dorin Recean.
Uniunea Europeană înseamnă pace, respectarea vieții și drepturilor omului, a declarat pentru Radio Chișinău, președintele Parlamentului, Igor Grosu.
”Suntem tot mai aproape și noi de această familie, și civilizație europeană. Uniunea Europeană înseamnă pace, respectarea omului și vieții omenești, posibilitatea de a te afirma ca valoare” susține Igor Grosu.
Evenimentele de Ziua Europei se vor încheia seara cu un concert dar și retransmiterea finalei Eurovision 2023, de la Liverpool.
Sub genericul UE-MOLDOVA: ÎMPREUNA MAI PUTERNICI, activitățile de Ziua Europei 2023 vor avea loc pe tot parcursul lunii mai și vor evidenția valorile și cultura Uniunii Europene, precum și asistența oferită de UE și statele sale membre, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.
Pe data de 20 mai, Orășelul European va fi deschis și la Leova.