Ora de vârf | Vlad Țurcanu: Moscova mizează pe PSRM la viitoarele alegeri parlamentare

  • 14 Februarie 2017 14:50
0%
00:00:00
00:00:00

Partidul Socialiștilor mizează exclusiv pe factorul estic, rusesc, excluzând toate celelalte direcții de colaborare, susține fostul consilier Vlad Țurcanu, comentând întrevederea de luni, 13 februarie, de la Moscova a președintei PSRM, Zinaida Greceanîi, cu președintele partidului „Edinaia Rossia”, Dmitri Medvedev.

El a atenționat, în cadrul emisiunii „Ora de vârf” de la Radio Chișinău, că tendința de guvernare a socialiștilor va duce la izolarea Republicii Moldova de lumea civilizată:

„Partidul Socialiștilor mizează exclusiv pe factorul estic, rusesc, excluzând toate celelalte direcții de colaborare. Nu am auzit să facă parte din familia europeană a socialiștilor. Poate se gândesc să adere la vreun grup eurosceptic de extremă. Punând în legătură această tendință cu pretențiile socialiștilor de a guverna în Repunlica Moldvoa, devine limpede ce perspectivă ne-ar rezerva ei în cazul în care aceasta s-ar concretiza, și anume o izolare repetată a Republicii Moldova față de lumea civilizată, față de Occident în primul rând. A mai făcut și PD o asemenea tentativă, în campania electorală din 2010. Fusese semnat un Protocol de intenții între PD și Edinnaia Rossia.  Urma să se pregătească un memorandum de colaborare, care însă a rămas în stadiu de germen după plecarea intempestivă a lui Serghei Narâșchin de la Chișinău, în decembrie 2010, atunci când PD a făcut acel joc la două capete, flirtând cu ideea de a face o alianță cu PCRM”, a declarat Vlad Țurcanu.

În cadrul întrevederii cu Dmitrii Medvedev, Zinaida Greceanîi a declarat că partidul Socialiștilor din Republica Moldova pledează consecvent pentru un parteneriat strategic cu Federația Rusă. Părțile au convenit asupra semnării unui acord de cooperare dintre PSRM și Edinnaia Rossia.

Potrivit lui Vlad Țurcanu, Moscova mizează pe PSRM la viitoarele alegeri parlamentare. „În general, Kremlinul face mai multe mize, pentru a crea un curent general de opinie pro-rusă. În Republica Moldova, se întâmplă ca rivalitatea dintre unele partide să aibă la mijloc încercarea de a intra în grațiile Moscovei. Odată făcută alegerea, se pune în mișcare toată mașinăria rusească de propagandă, alimentată de mediile rusești prezente la noi și agenții de influență numeroși care acum au ieșit la iveală, după ce în perioade anume au stat pitulați, mimând acel patriotism moldovenist ce le este caracteristic”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău