Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Creșterea capacităților de apărare pe care dorește să le construiască R. Moldova poate avea loc cu sprijinul bilateral al Uniunii Europene, dar și al NATO
-
06 Aprilie 2023 17:28
Relația dintre Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică depinde de Chișinău, a declarat miercuri, la Bruxelles, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El s-a arătat deschis pentru cooperare, subliniind că pachetul de capabilități de apărare și de reziliență pe care l-a prezentat Republica Moldova este în atenția organizației, iar membrii NATO au subliniat nevoia de a susține în mod suplimentar Republica Moldova să facă față presiunii din partea Federației Ruse. Relația pe care am avut-o cu NATO a fost de natura pe care și-a dorit-o Republica Moldova, a subliniat și directorul centrului de informare NATO, Ion Tăbârță.
Alianța Nord-Atlantică este dispusă să meargă atât de departe cât își dorește Republica Moldova, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unui interviu pentru AGERPRES.
NATO a depășit de mult în relația cu Republica Moldova etapa Parteneriatului pentru Pace, a afirmat Geoană după încheierea reuniunii miniștrilor de externe din statele Alianței.
El a subliniat nevoia de a susține în mod suplimentar, în mod practic, financiar și politic Republica Moldova, care se află sub o presiune crescândă din partea Federației Ruse.
Creșterea capacităților de apărare pe care dorește să le construiască Republica Moldova poate avea loc cu sprijinul bilateral al Uniunii Europene, dar și al NATO, a subliniat directorul Centrul de Informare și Documentare NATO, Ion Tăbârță. El a subliniat în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” că Alianța Nord Atlantică va veni cu ajutor după ce se va decide în interiorul țării ce ne dorim de la NATO:
„Profunzimea acestui dialog este în funcție de ceea ce își dorește Republica Moldova. Mingea este pe terenul nostru. Actuala guvernare de la Chișinău înțelege că Rep. Moldova este un stat vulnerabil și anume creșterea capabilităților de apărare pe care Rep. Moldova dorește și trebuie să le construiască, poate avea loc cu sprijinul bilateral atât a Uniunii Europene, dar și a NATO. Noi trebuie în interiorul Republicii Moldova să decidem ce vrem de la NATO, iar de aici Alianța Nord-Atlantică va veni să acorde acel ajutor de care are nevoie Republica Moldova ca să-și întărească reziliența statală, spune Ion Tăbârță.
Miniștrii de externe ai țărilor membre NATO, reuniți în această săptămână la Bruxelles, și-au reafirmat sprijinul și pentru Republica Moldova, pentru a face față presiunilor la care este supusă de către Moscova.