Optsprezece miniștri de externe merg vineri la Kiev ca să confirme sprijinul lor pentru un Tribunal Special

  • 09 Mai 13:04
Optsprezece miniștri de externe merg vineri la Kiev ca să confirme sprijinul lor pentru un Tribunal Special

Ministrul britanic de externe David Lammy se va întâlni vineri cu omologul său ucrainean și cu alți 17 miniștri de externe la Lviv, în vestul Ucrainei, pentru a confirma sprijinul acestora pentru înființarea unui Tribunal Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei.

Ministerul de Externe al Marii Britanii a precizat într-un comunicat că întâlnirea va fi folosită și pentru a discuta cum să se asigure pacea în Ucraina, transmite HotNews

„Susținem o pace justă și durabilă, o Europă sigură, responsabilitate și justiție”, a afirmat Lammy în comunicatul citat.

Tribunalul va fi înființat de Consiliul Europei, principalul organism de supraveghere a drepturilor omului de pe continent, care a fost creat după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a susține drepturile omului și statul de drept.

Reuniunea are loc în aceeași zi în care președintele rus Vladimir Putin îl găzduiește pe președintele chinez Xi Jinping și pe alți lideri pentru parada militară din Piața Roșie ținută pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:3,09 m/s
Sun
11
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Arhivă Radio Chișinău