Opt jurnaliști profesioniști au fost uciși de la începerea invaziei ruse în Ucraina

  • 04 Aprilie 2022 14:16
Opt jurnaliști profesioniști au fost uciși de la începerea invaziei ruse în Ucraina

De la începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, și până în prezent și-au pierdut viața opt jurnaliști profesioniști și un reprezentant al jurnalismului cetățenesc - șase ucraineni, inclusiv ziaristul-cetățean, și trei străini, informează EFE, potrivit Agerpres.

Ultima victimă a fost Maks Levin, fotojurnalist ucrainean care a lucrat ca fotograf și cameraman pentru mai multe instituții de presă naționale și internaționale, între care Reuters, BBC și Associated Press. Levin, care a fost dat dispărut la 13 martie în apropiere de capitala ucraineană Kiev, a fost găsit mort la 2 aprilie. Cadavrul prezenta urmele a două gloanțe, procuratura generală a Ucrainei acuzând armata rusă că l-a împușcat.

Primul jurnalist mort în războiul din Ucraina a fost cameramanul ucrainean Evgheni Sakun, care avusese colaborări cu presa internațională, iar în momentul morții lucra pentru canalul de televiziune local Kiev LIVE. Sarkun a fost ucis la 3 martie în timpul bombardamentului armatei ruse asupra turnului de televiziune din Kiev, atac în care și-au mai pierdut viața cinci militari și cinci civili.

Al doilea jurnalist ucis a fost ucraineanul Viktor Dudar, care se înrolase ca voluntar în armata Ucrainei. Dudar a murit la 6 martie în luptele din apropierea orașului portuar Nikolaev (Mikolaiv), din sudul țării, potrivit unei informări a reprezentantei pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Liudmila Denisova.

Sindicatul Jurnaliștilor din Ucraina a informat că ucraineanul Viktor Dedov, operator șef la postul de televiziune SigmaTV, a murit la 11 martie în timpul asediului orașului Mariupol, când clădirea în care locuia a fost lovită de două obuze.

Primul gazetar străin care a fost ucis în Ucraina a fost jurnalistul și cineastul american Brent Renaud, împușcat de trupele ruse în data de 13 martie la Irpin, localitate la vest de Kiev. În atac a fost rănit și fotojurnalistul columbiano-american Juan Arredondo.

Doi angajați ai postului de televiziune american Fox News, cameramanul irlandez Pierre Zakrzewski și producătoarea ucraineană Oleksandra Kuvșinova, și-au pierdut viața la 15 martie după ce vehiculul în care se aflau a fost atacat la Horenka, la periferia Kievului. În același atac a fost rănit și colegul lor, Benjamin Hall.

Jurnalista disidentă rusă Oksana Baulina a murit la 23 martie în timp ce filma distrugerile provocate de trupele ruse într-un centru comercial din Kiev. Ziarista rusă, care se văzuse obligată să-și părăsească țara după ce activase pentru fundația principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, lucra în momentul decesului pentru The Insider, un portal critic față de Kremlin. Potrivit unor informații, jurnalista ar fi putut fi victima unui atac selectiv comis de armata rusă, după ce a fost geolocalizată prin intermediul semnalului emis de telefonul ei mobil.

Pe această listă a celor care au murit în timp ce informau despre războiul din Ucraina este inclus și Dilerbek Șakirov, la 26 februarie, din satul Zelenivka, din apropiere de Herson, oraș în sudul Ucrainei. Șakirov era cetățean-jurnalist care colabora cu săptămânalul Navkolo tebe, iar moartea lui a fost confirmată de procurorul general ucrainean, Irina Venediktova.

Într-o știre separată, agenția EFE relatează luni că un corespondent de război olandez, Robert Dulmers, a anunțat că a fost arestat la sfârșitul săptămânii în Ucraina și expulzat în Republica Moldova pentru o presupusă încălcare a normelor impuse de autoritățile ucrainene care interzic transmiterea sau publicarea imaginilor cu atacurile ruse. Dulmers a primit o interdicție de 10 ani la intrarea pe teritoriul ucrainean.

Ziaristul, în vârstă de 56 de ani, care transmitea relatări despre război de la sfârșitul lunii februarie pentru publicația olandeză Nederlands Dagblad (ND), s-a plâns că a fost expulzat din Ucraina după ce a distribuit duminică imagini cu impactul unor rachete asupra unui depozit de țiței din apropiere de orașul-port Odesa.

"M-au acuzat de spionaj", a explicat el. Dulmers a povestit că a fost unul dintre primii jurnaliști care a avut acces la locul exploziei și vedea "foarte bine coloanele de fum" provocate de bombardamentul armatei ruse. El a difuzat fotografii și înregistrări video pe contul său de Twitter, lucru care, spune el, a fost considerat drept "dezvăluire de secrete de stat".

"M-au prins în timp ce vorbeam la telefon cu un reprezentant al MAE olandez. Apoi mi-au smuls telefonul din mână. M-au prins de gât și mi-au pus arma la tâmplă", a declarat jurnalistul pentru mass media locale. Dulmers a mai povestit că trei bărbați, care nu s-au prezentat, au sosit la apartamentul lui într-o mașină neagră, i-au confiscat pașaportul, iar unul dintre ei i-a pus arma încărcată la tâmplă atunci când a refuzat să plece cu ei.

ND a relatat la rândul său că reporterului i-a fost retrasă acreditarea militară și a fost transportat cu propriul autovehicul la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova. O ștampilă pe pașaport indică faptul că Dulmers nu mai are voie să intre în Ucraina în următorii 10 ani.

Sjirk Kuijper, redactor-șef al ND, a afirmat într-un comunicat că nu există dovezi că Dulmers a comis vreo infracțiune și a remarcat că "strângerea neîngrădită și independentă de date" este esențială pentru obținerea de informații de încredere în condiții de război.

Totodată, sindicatul jurnaliștilor olandezi NVJ a calificat drept "îngrijorător" faptul că, după Rusia, munca jurnaliștilor a ajuns să fie îngreunată și în Ucraina.

MAE olandez a transmis că a contactat deja autoritățile din Ucraina în legătură cu cele întâmplate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău