Opozantul rus Ilia Iașin, condamnat la 15 zile de închisoare

  • 28 Iunie 2022 15:20
Opozantul rus Ilia Iașin, condamnat la 15 zile de închisoare

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 15 zile de închisoare pe Ilia Iașin, unul dintre puținii opozanți ruși care nu părăsise Rusia, în plin val de represiune după declanșarea ofensivei ruse asupra Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Iașin, 38 de ani, a fost condamnat pentru "nesupunere în fața ordinelor poliției", a anunțat serviciul de presă al tribunalelor din Moscova, acuzație pe care cel vizat a calificat-o drept fabricată, amintind pe Telegram că este "un critic al președintelui Putin și un adversar al războiului din Ucraina".

Ilia Iașin a fost arestat luni seara la Moscova, a anunțat marți dimineața avocatul său Vadim Prohorov. Opozantul a fost arestat în timp ce se plimba într-un parc din Moscova, a indicat pe Telegram prietena sa, jurnalista Irina Babloian, care se afla împreună cu el în momentul reținerii.

Iașin este o personalitate proeminentă a opoziției ruse de mai mult timp, în special în cadrul mișcării anti-Kremlin din 2011-2012.

El este un apropiat al lui Aleksei Navalnîi, opozantul nr.1 al Kremlinului, care în prezent ispășește o pedeapsă cu nouă ani de închisoare într-o serie de dosare denunțate ca fabricate politic, și al lui Boris Nemțov, asasinat în 2015.

Represiunea oricărei mișcări anti-Kremlin și a media independente în Rusia s-a amplificat după declanșarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău